StiripesurseExterneZelenski: 'Îndoielile' asupra sprijinului american trebuie să consolideze cooperarea cu UE

Zelenski: ‘Îndoielile’ asupra sprijinului american trebuie să consolideze cooperarea cu UE

Publicat:

“Îndoielile” asupra continuării sprijinului militar american pentru Ucraina amplifică necesitatea unei cooperări crescute cu Uniunea Europeană şi NATO, a afirmat joi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în Danemarca, unde a participat la inaugurarea preşedinţiei semestriale a acestei ţări la Consiliul UE, potrivit AFP.

“Astăzi, în timp ce planează îndoieli asupra continuării sprijinului american pentru Europa, este cu atât mai important să ne consolidăm cooperarea şi coordonarea în cadrul UE şi NATO, dar şi în relaţiile noastre directe”, a afirmat el, în contextul în care SUA şi-au suspendat livrările de anumite tipuri de arme pentru Ucraina, potrivit stiripesurse.

Citește și: Ion Suruceanu își cere scuze pentru declarațiile făcute la adresa PAS și a unor oameni de cultură

În cursul zilei, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, apreciase că această suspendare constituie un “mesaj clar care ne invită să ne întărim propria susţinere”.

Trebuie “crescute capacităţile noastre de apărare europene, nu doar la nivelul Uniunii Europene, ci şi la nivel continental”, a adăugat ea.


Împreună cu şefa guvernului danez, Mette Frederiksen, şi preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, Ursula von der Leyen s-a întâlnit cu preşedintele ucrainean în cursul după-amiezii.

Zelenski, care a sosit la Aarhus (vest) la miezul zilei, a spus că speră să discute cu Donald Trump “mâine sau în zilele următoare”.

Preşedintele american Donald Trump urma să aibă loc o convorbire telefonică joi cu omologul său rus Vladimir Putin.

“Nu ştiu dacă ei au multe idei în comun, subiecte comune de discutat, căci sunt persoane diferite”, a remarcat liderul ucrainean, amintind “că susţine încă de la început ideea încetării necondiţionate a focului propusă de preşedintele Trump”.

Citeşte şi:  Liga și M5S spun că nu vor să formeze un singur grup în Parlamentul European

Anterior, şefa guvernului danez subliniase importanţa unei intensificări a eforturilor europene. “Nu cred niciun moment că Putin are intenţia să se oprească la Ucraina, trebuie deci să punem Ucraina în cea mai bună poziţie posibilă”, a afirmat ea.

Premierul danez a spus că intenţionează să crească sprijinul militar pentru Kiev, evocând că “Ucraina luptă pentru fiecare dintre noi”.

Sosirea preşedintelui Zelenski în Danemarca survine într-un moment în care Washingtonul a anunţat sistarea livrărilor unor tipuri de arme pentru Ucraina, în special – potrivit media – muniţii pentru sistemele antiaeriene Patriot, oficial din cauza unei preocupări faţă de scăderea stocurilor în SUA.

Aceasta este o nouă lovitură dură pentru Kiev în timp ce Rusia îşi intensifică atacurile sângeroase şi în absenţa progreselor diplomatice pentru reglementarea conflictului.

“Dacă există goluri (în livrări), va trebui să le completăm”, a apreciat Frederiksen, unul dintre cei mai fervenţi susţinători europeni ai Ucrainei în faţa invaziei ruse.

La sosirea sa în Danemarca, Volodimir Zelenski a anunţat că Ucraina a semnat un acord cu societatea americană Swift Beat pentru producţia de drone destinate armatei ucrainene.

Acest joint venture “prevede să producă sute de mii de drone chiar în acest an, cu posibilitatea de a creşte considerabil producţia în cursul anului următor”, a scris el pe X.

Securitatea este una din priorităţile preşedinţiei semestriale la Consiliul UE a Danemarcei, care intenţionează de asemenea să facă să avanseze procesul de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană.

“Ucraina face parte din familia noastră europeană şi a fost foarte important pentru noi că preşedintele Zelenski a putut să ni se alăture aici, astăzi, la Aarhus. Familia noastră europeană nu ar fi completă fără prezenţa sa”, a declarat Mette Frederiksen.

Citeşte şi:  Theresa May: Negocierile cu UE pe tema Brexit vor continua până în noiembrie

Citește și: Casa lui Brad Pitt din California, jefuită de hoți

Aderarea este un dosar “foarte important pentru noi”, a asigurat ministrul danez al afacerilor europene, Marie Bjerre, care declarase anterior că ucrainenii sunt “pregătiţi” pentru această procedură de aderare.

“Noi căutăm în continuare să înlăturăm rezistenţa Ungariei”, a explicat ea.

Volodimir Zelenski s-a declarat pregătit să deschidă trei capitole de negocieri cu UE, dar “blocaje politice subzistă, pur politice”, a indicat acesta pe platforma X.

Lansată după declanşarea invaziei ruse, procedura de aderare a Ucrainei la UE s-a oprit de mai multe luni, blocată de Ungaria premierului Viktor Orban.

Liderul ungar, care îşi cultivă apropierea de Vladimir Putin, susţine că o aderare a Ucrainei la UE ar “ruina” blocul european.

El îngheaţă de fapt procesul de aderare, făcând uz de dreptul său de veto.

În cursul preşedinţiei sale, Danemarca vrea să facă să avanseze planul european prezentat în martie pentru a creşte capacităţile militare ale ţărilor din UE, prin proceduri de facilitare şi de împrumuturi puse la dispoziţia statelor pentru a finanţa investiţiile în industria europeană de apărare.

Ţările scandinave şi-au crescut considerabil cheltuielile de apărare, care depăşesc în prezent 3% din PIB.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce ți se rup mereu cablurile de încărcare

Cablurile de încărcare sunt cea mai neglijată tehnologie din viața ta, până când se strică și rămâi cu un telefon pe cale să se...

Lectură este o bună metodă de terapie pentru a te deconecta de la griji

Când grijile și stresul ocupă o mare parte din mintea noastră, este necesar să găsim modalități de exprimare, cum ar fi sportul sau meditația,...

Psihologii spun că persoanele care preferă singurătatea au aceste trăsături

Nu toți oamenii se reîncarcă în compania altora. Psihologia explică de ce unii preferă singurătatea și ce trăsături comune au aceste persoane.Persoanele care aleg...

Unde trăiesc cei mai mulți refugiați ucraineni în UE, după patru ani de război

La patru ani de la începutul invaziei ruse, milioane de ucraineni rămân sub protecție în Uniunea Europeană. Totuși, tot mai mulți aleg să se...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.