StiripesurseDiasporaZelenski: Mai multe ţări ar fi de acord să ofere garanţii...

Zelenski: Mai multe ţări ar fi de acord să ofere garanţii de securitate Ucrainei, dar lipsesc angajamentele concrete

Publicat:

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi că mai multe ţări s-au oferit să acţioneze ca garanţi ai securităţii Ucrainei dacă aceasta adoptă un statut de neutralitate, dar fără ca respectivele ţări să precizeze concret la ce s-ar angaja, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres

Zelenski a mai menţionat că guvernul său nu a discutat încă această chestiune cu toate ţările care şi-au manifestat disponibilitatea de a juca rolul de garanţi. Printre ţările menţionate anterior de Kiev că şi-ar putea asuma acest rol se numără SUA, Regatul Unit, Franţa, Germania, Canada, Italia, Polonia, Israel sau Turcia.

Citește și : Macron refuză din nou o dezbatere televizată cu contracandidaţii săi la prezidenţiale

Conform propunerii de pace înaintate de Kiev către Moscova, Ucraina ar renunţa la aspiraţia intrării în NATO şi s-ar declara ţară neutră dacă primeşte garanţii de securitate menite să descurajeze orice viitoare agresiune din partea Rusiei.

”Toate aceste ţări diferite sunt dispuse să garanteze lucruri diferite”, dar Kievul nu a primit vreo listă cu angajamente precise, a spus Zelenski în faţa presei. ”Nu avem nevoie de 40 de ţări” garante, a explicat el, subliniind că ceea ce-i lipseşte Ucrainei sunt ”actorii serioşi” care să fie dispuşi să-i furnizeze ”arme în 24 de ore” şi să instituie rapid împotriva Rusiei o serie de sancţiuni convenite dinainte pentru cazul în care situaţia o va impune.


Zelenski a subliniat şi necesitatea îmbunătăţirii capacităţii de luptă a armatei ucrainene şi de a construi un stat ”capabil să se apere singur”. ”Ştim că, chiar şi după ce va semna un tratat foarte puternic, Rusia s-ar putea întoarce în doi ani”, a atenţionat preşedintele ucrainean despre o posibilă nouă invazie a Rusiei împotriva Ucrainei.

Citeşte şi:  Experţii britanici nu cred încă necesară administrarea unei a patra doze de vaccin anti-COVID-19

La negocierile desfăşurate pe 29 martie la Istanbul, Ucraina a propus Rusiei ca, în schimbul neutralităţii, să primească garanţii de securitate din partea unui grup de ţări. O altă propunere formulată de Kiev către Moscova este negocierea într-un termen de 15 ani a statutului peninsulei Crimeea anexată de Rusia.

Însă Ucraina a cerut Rusiei ca mai întâi să-şi retragă trupele şi abia apoi să fie pus în aplicare un eventual acord, în timp ce Moscova insistă pentru recunoaşterea suveranităţii Rusiei asupra Crimeii anexate şi dreptul la autodeterminare al provinciilor separatiste Doneţk şi Lugansk.

Citește și : Cancelariile europene SE SCUTURĂ de spioni: Peste 120 de diplomaţi ruşi expulzaţi în doar 48 de ore!

Între timp, Rusia şi-a retras trupele din zona capitalei Kiev şi din tot nordul Ucrainei şi negocierile continuă online, dar riscă să fie îngreunate şi mai mult de descoperirea a numeroase cadavre de civili în urma retragerii ruse. În timp ce Ucraina şi statele occidentale acuză Rusia de crime de război, această din urmă acuză înscenări din partea Kievului. Pe de altă parte, retragerea trupelor ruse din acele zone pare să fie o acţiune de regrupare înaintea unei intensificări a ofensivei în estul Ucrainei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Un moldovean din Italia riscă să fie amendat după ce a reparat strada din fața localului său

Un tânăr originar din Republica Moldova, stabilit în Italia, a ajuns în atenția autorităților după ce a reparat din proprie inițiativă gropile din fața...

Ucraina cere detalii cu privire la propunerea Rusiei de armistiţiu pentru 9 mai

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că a cerut Statelor Unite detalii cu privire la condiţiile unui armistiţiu pe 9 mai, ziua în...

Armata ucraineană anunţă rotaţii obligatorii de trupe pe front la fiecare două luni

Comandantul şef al armatei ucrainene Oleksandr Sîrski a anunţat că rotaţiile soldaţilor desfăşuraţi pe front devin obligatorii cu condiţia ca aceştia să fi îndeplinit...

VIDEO Moldovenii şi-au pus tricolorul pe umeri şi au încins o horă lângă Ambasada de la Moscova

Mai mulți moldoveni au dansat și au încins o horă la Moscova, în Federația Rusă. Potrivit imaginilor publicate pe rețelele sociale, evenimentul a avut...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.