StiripesurseDiasporaZelenski primeşte la Paris sprijin din partea aliaţilor (VIDEO), cere armament...

Zelenski primeşte la Paris sprijin din partea aliaţilor (VIDEO), cere armament greu şi avioane

Publicat:

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a asigurat miercuri seară, la Paris, pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, de “hotărârea” sa de a “însoţi” Ucraina “spre victorie” şi de disponibilitatea sa de a continua livrările de arme franceze către Ucraina, la aproape un an după debutul invaziei ruse, scrie AFP, potrivit agerpres.

“Suntem alături de Ucraina. Cu fermitate. Şi cu hotărârea de a o însoţi spre victorie şi restabilirea drepturilor sale legitime”, a spus el. “Vom continua efortul” în ceea ce priveşte livrările de mijloace de apărare”, a adăugat şeful statului francez.

Citește și : Comerţul dintre Germania şi China a atins anul trecut un nivel record

Volodimir Zelenski, care a sosit la Paris miercuri seară pentru o cină cu omologul său francez Emmanuel Macron şi cu cancelarul german Olaf Scholz, a cerut armament greu şi avioane “cât mai curând posibil”.


“Cu cât Ucraina primeşte mai devreme arme grele cu rază lungă de acţiune, cu cât piloţii noştri primesc mai repede avioane, cu atât mai devreme se va încheia această agresiune rusă şi ne vom putea întoarce la pace în Europa”, a declarat Zelenski la Palatul Elysée.

La rândul său, cancelarul german Olaf Scholz i-a dat asigurări preşedintelui ucrainean că aliaţii îi vor sprijini ţara, inclusiv militar, “atât timp cât este necesar” pentru a respinge invazia rusă.

“Suntem angajaţi alături de Ucraina (…) şi, de asemenea, am sprijinit Ucraina prin ajutor financiar, ajutor umanitar şi armament, artilerie grea, apărare antiaeriană şi, mai recent, livrarea de tancuri de luptă şi vom continua să facem acest lucru atât timp cât este necesar”, a afirmat cancelarul german într-o conferinţă de presă la Paris alături de preşedinţii francez şi ucrainean.

Citește și : Reţeaua Twitter a fost restricţionată în Turcia

Volodimir Zelenski a fost miercuri la Londra, unde a obţinut din partea Marii Britanii promisiunea pregătirii piloţilor militari ucraineni pentru folosirea unor avioane de luptă occidentale.

De la Paris, el va pleca la summitul celor 27 de şefi de stat şi de guvern ai statelor UE care va avea loc joi la Bruxelles.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

De ce ucrainenii vor ca ‘Măcelarul’ să plece din fruntea armatei

„Fedorov = mai multe decese în rândul rușilor, Syrskyi = mai multe decese în rândul ucrainenilor.” Acest slogan, scris pe cartoane, a fost unul...

Rusia a lansat unul dintre cele mai agresive atacuri cu rachete balistice de până acum, în războiul cu Ucraina

Rusia a lansat unul dintre cele mai ample atacuri cu rachete balistice împotriva Ucrainei de la declanșarea invaziei sale pe scară largă, în urmă...

În plin scandal din cauza demiterii ministrului Apărării, Zelenski vrea să-l schimbe și pe șeful Armatei

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski ia în calcul demiterea comandantului-șef al Forțelor Armate, generalul Oleksandr Sîrski, la numai câteva zile după ce l-a înlăturat pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.