StiripesurseExterneZelenski reafirmă la o întâlnire cu Vance şi Rubio că doreşte...

Zelenski reafirmă la o întâlnire cu Vance şi Rubio că doreşte cât mai rapid un armistiţiu cu Rusia

Publicat:

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a întâlnit duminică la Roma cu vicepreşedintele american J.D. Vance şi cu secretarul de stat Marco Rubio, cărora le-a spus din nou că doreşte o încetare a focului completă şi necondiţionată în războiul cu Rusia, iar dacă aceasta din urmă refuză Occidentul trebuie să-i impună noi sancţiuni, relatează agenţiile AFP şi EFE.

“Am reiterat disponibilitatea Ucrainei pentru o diplomaţie autentică şi am subliniat importanţa unui armistiţiu complet şi necondiţionat cât mai curând posibil”, a scris Zelenski pe reţelele de socializare după întâlnirea desfăşurată în marja inaugurării pontificatului Papei Leon al XIV-lea, discuţie la care a fost însoţit de ministrul său de externe, Andrii Sîbiga, şi de şeful Administraţiei Prezidenţiale ucrainene, Andrii Iermak, potrivit stiripesurse.

Citește și: Tiraspolul încurajează producerea energiei verzi. Igor Boțan: Criza energetică a forțat schimbarea de atitudine

Preşedintele ucrainean a insistat la această întâlnire asupra “necesităţii de a impune sancţiuni Rusiei” şi a cerut din nou că “să se facă presiuni asupra Rusiei până când aceasta va fi dispusă să oprească războiul”. “Şi, desigur, am discutat despre paşii noştri comuni către realizarea unei păci juste şi durabile”, a adăugat Zelenski, care este nemulţumit de modul cum a decurs vineri la Istanbul primă rundă de negocieri de pace între Ucraina şi Rusia după mai mult de trei ani.

Un armistiţiu şi o întâlnire directă între Zelenski şi Putin au fost principalele obiective în mandatul delegaţiei ucrainene la aceste negocieri, dar partea rusă a acceptat doar să continue discuţiile asupra acestor cereri ale preşedintelui ucrainean. Un schimb a câte o mie de prizonieri de război din fiecare tabără a fost singura înţelegere concretă convenită la aceste negocieri.


Potrivit oficialilor ucraineni, Rusia a pus la Istanbul condiţii “inacceptabile” pentru a accepta un armistiţiu, respectiv retragerea trupelor Kievului din regiunile ucrainene Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson, recunoaşterea acestor regiuni şi a peninsulei Crimeea ca făcând parte din Rusia, angajamentul Ucrainei că va rămâne o ţară neutră şi nu va adera la NATO, precum şi respingerea prezenţei de trupe străine şi de arme de distrugere în masă pe teritoriul ucrainean.

Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

Preşedintele american Donald Trump a anunţat sâmbătă că va avea luni o convorbire telefonică cu preşedintele rus Vladimir Putin, urmând să discute cu acesta despre oprirea vărsării de sânge în războiul din Ucraina şi chestiuni comerciale. După această convorbire, a adăugat liderul de la Casa Albă, el va discuta de asemenea cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi cu mai mulţi lideri din ţările NATO.

Patru dintre aceştia din urmă, respectiv cancelarul german Friedrich Merz, preşedintele francez Emmanuel Macron, premierul britanic Keir Starmer şi premierul polonez Donald Tusk, precum şi Zelenski, vor avea o discuţie comună cu Trump înaintea convorbirii acestuia cu Putin, urmărind astfel să obţină o coordonare împreună cu preşedintele american pentru ca acesta să susţină în discuţia cu preşedintele rus poziţii împărtăşite de aliaţii europeni ai Ucrainei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldova se alătură mecanismului internațional de compensare pentru Ucraina

Parlamentul Republicii Moldova a ratificat joi, 23 iulie, Convenția de la Haga privind crearea Comisiei Internaționale de Reclamații pentru Ucraina. Noul instrument juridic va...

Fondatoarea unei companii de turism, reținută pentru 72 de ore într-un dosar de escrocherie de circa un milion de lei

Fondatoarea unei companii de turism a fost reținută pentru 72 de ore, fiind cercetată penal pentru escrocherie. Pe acest caz, mai multe familii au...

Sectorul IT din Moldova a depășit un miliard de dolari în afaceri

Sectorul IT a devenit unul dintre principalele motoare de creștere ale economiei Republicii Moldova. În 2025, companiile rezidente ale Moldova Innovation Technology Park au...

De ce refuză lumea petrolul în plin război? Misterul care sfidează economia

Două forțe dominante echilibrează piața mondială a petrolului: oferta și cererea. Războiul cu Iranul le-a perturbat pe amândouă – iar una dintre ele s-ar...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.