StiripesurseDiasporaZelenski: Rezultatele iminentei contraofensive se vor vedea în curând

Zelenski: Rezultatele iminentei contraofensive se vor vedea în curând

Publicat:

Preşedintele ucrainean, Volodomir Zelenski, a declarat sâmbătă la Roma că rezultatele iminentei contraofensive pentru recucerirea teritoriilor invadate de Rusia se vor vedea în curând, însă nu a dorit să dea detalii despre operaţiune pentru că acest lucru “nu ar ajuta Ucraina”, transmite EFE, potrivit agerpres.

“Paşii importanţi vor fi făcuţi în curând”, a declarat Zelenski la televiziunea publică RAI, după o zi plină în capitala italiană, unde s-a întâlnit cu preşedintele Sergio Mattarella şi cu premierul Giorgia Meloni, precum şi cu Papa Francisc.

Citește și : SUA aprobă vânzarea Germaniei a 60 de elicoptere de tip CH-47F Chinook

Întrebat despre detaliile operaţiunii, Zelenski nu a vrut să le precizeze spunând că nu ar ajuta Ucraina, dar a declarat: “Ne pregătim cu mult angajament şi vom face paşi importanţi. Suntem foarte motivaţi. Nu pot răspunde” despre timp şi metode, “dar veţi vedea rezultatele, credem în victorie”.

 


De asemenea, el a afirmat că “dacă Ucraina cade, următorul pas este Moldova şi ţările baltice”. “Să ne imaginăm că (preşedintele rus, Vladimir) Putin ajunge în ţările NATO. Poate nu în Italia, dar vă vor trimite fiii să lupte în apărarea ţărilor NATO. Este mai bine să ajuţi Ucraina decât să îţi trimiţi copiii la război”, a spus el.

Iar în ceea ce priveşte pierderile UE din importurile de grâu ucrainean, Zelenski a arătat: “Vom compensa cu UE ceea ce pierd producătorii’, deoarece “Ucraina este deja Europa”.

În întâlnirile sale cu Mattarella şi Meloni, Zelenski a obţinut sprijinul total al Italiei pentru Kiev, atât legat de război, cât şi în aspiraţiile sale de a adera la UE şi NATO.

“Pentru noi este foarte important să facem parte din UE”, a explicat el, adăugând în acelaşi timp că Kievul “aşteaptă multe” de la viitorul summit al Alianţei Atlantice, deoarece “luptăm aşa cum ar lupta o ţară NATO”.

Preşedintele ucrainean şi-a exprimat speranţa că “în acest an” se vor putea face progrese în ambele domenii, aspect asupra căruia Meloni şi-a arătat sprijinul şi a spus că Italia lucrează în acest sens cu UE şi cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen.

Papa Francisc i-a subliniat sâmbătă preşedintelui ucrainean Volodomir Zelenski nevoia “urgentă” de “gesturi de umanitate” faţă de “victimele inocente ale conflictului”, în timp ce liderul de la Kiev a spus că războiul este în ţara sa şi că planul de pace “trebuie să fie ucrainean”.

Papa şi Zelenski s-au întâlnit timp de 40 de minute la Vatican, o întrevedere aşteptată după ce suveranul pontif a dezvăluit că este în curs o misiune de pace în Ucraina, ale cărei detalii nu sunt încă cunoscute, însă poziţiile lor, apropiate pe teme umanitare, s-au arătat îndepărtate în ceea ce priveşte negocierea politică.

Citește și : Un judecător federal a invalidat o lege care interzice vânzarea pistoalelor către minorii americani

“Pentru mine a fost o onoare să mă întâlnesc cu Sanctitatea Sa, dar el îmi cunoaşte poziţia, războiul este în Ucraina şi planul trebuie să fie ucrainean. Suntem foarte interesaţi să implicăm Vaticanul în formula noastră de pace”, a declarat Zelenski, după întâlnire, la emisiunea televiziunii publice RAI.

El a insistat: “Cu tot respectul pentru Sanctitatea Sa, nu avem nevoie de mediatori între Ucraina şi agresor”, deoarece “Rusia ar bloca” orice încercare, precizând că nu este vorba de un veto faţă de Vatican sau de oricare altă ţară, ci că nu este posibilă nicio negociere cu preşedintele rus, Vladimir Putin, cu care el nu ar discuta chiar dacă ar fi necesar: “Nu, despre ce”, a răspuns Zelenski când a fost întrebat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

De ce ucrainenii vor ca ‘Măcelarul’ să plece din fruntea armatei

„Fedorov = mai multe decese în rândul rușilor, Syrskyi = mai multe decese în rândul ucrainenilor.” Acest slogan, scris pe cartoane, a fost unul...

Rusia a lansat unul dintre cele mai agresive atacuri cu rachete balistice de până acum, în războiul cu Ucraina

Rusia a lansat unul dintre cele mai ample atacuri cu rachete balistice împotriva Ucrainei de la declanșarea invaziei sale pe scară largă, în urmă...

În plin scandal din cauza demiterii ministrului Apărării, Zelenski vrea să-l schimbe și pe șeful Armatei

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski ia în calcul demiterea comandantului-șef al Forțelor Armate, generalul Oleksandr Sîrski, la numai câteva zile după ce l-a înlăturat pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.