StiripesurseRăzboi in UcrainaZelenski spune că în hotelul atacat de Rusia din Krivoi Rog...

Zelenski spune că în hotelul atacat de Rusia din Krivoi Rog se aflau voluntari umanitari americani şi britanici

Publicat:

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel joi ca presiunea la adresa Rusiei să nu fie slăbită, la o zi după o lovitură cu rachetă comisă de Moscova asupra unui hotel din Krivoi Rog (centru), unde erau cazaţi voluntari umanitari americani şi britanici, care au “supravieţuit”, relatează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Acest atac cu rachetă de miercuri a despicat practic clădirea, făcând patru morţi şi peste 30 de răniţi, potrivit autorităţilor locale.

“Nu trebuie să există nicio pauză în presiunea exercitată asupra Rusiei, pentru ca ea să pună capăt acestui război”, a declarat Zelenski pe platforma X.

Citeşte şi: Droguri găsite într-o unitate militară din R. Moldova – Stiripesurse.md

“Cetăţeni americani şi britanici”, voluntari pentru o “organizaţie umanitară”, erau cazaţi în hotelul atacat, a declarat Zelenski. “Au supravieţuit pentru că au reuşit să iasă din camere la timp”, a spus el.


În afară de acest hotel, au fost avariate 14 imobile rezidenţiale, un oficiu poştal şi magazine, au indicat autorităţile locale.

În altă zonă a ţării, un bărbat a fost ucis într-un atac cu dronă asupra unor depozite de la periferia oraşului Sumî (nord), a anunţat Ministerul de Interne ucrainean.

Krivoi Rog, oraşul natal al lui Zelenski, cu o populaţie de circa 600.000 de persoane înaintea invaziei ruse, a fost lovit de mai multe ori de armata rusă.

În ianuarie, patru persoane au fost ucise într-un bombardament întreprins de Rusia în plină zi, iar în decembrie un atac rusesc a făcut un mort şi 14 răniţi.

Potrivit forţelor aeriene ucrainene, Rusia a atacat Ucraina în cursul nopţii de miercuri spre joi cu peste 100 de drone, dintre care 68 au fost doborâte.

“În fiecare zi, Rusia demonstrează că este pregătită să continue războiul şi să terorizeze civilii. De aceea Ucraina are nevoie de garanţii de securitate solide pentru a asigura o pace durabilă şi justă”, a pledat premierul ucrainean Denis Şmîgal pe Telegram.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Fosta locuință a lui Adolf Hitler are o nouă destinație. Clădirea va fi secție de poliție

După ani de procese, dispute politice și controverse publice, autoritățile austriece transformă casa în care s-a născut Adolf Hitler într-o secție de poliție. Decizia urmărește...

Papa Leon al XIV-lea a vrut să demonstreze că discursurile sale nu sunt scrise de AI

Cum mai poate un cititor să știe dacă un text a fost scris de un om sau de inteligența artificială? O colecție de discursuri...

România, pe ultimul loc în UE la numărul angajaților din cultură

În timp ce aproape 9 milioane de europeni lucrează în domenii precum arta, muzica, teatrul sau patrimoniul cultural, România rămâne mult sub media europeană,...

O destinație preferată de turiști europeni, afectată de o problemă care îngrijorează autoritățile

O destinație de vacanță preferată de milioane de turiști europeni este vizată de avertismente privind calitatea apei de pe unele plaje. Specialiștii atrag atenția...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.