StiripesurseExterneZelenski: Ucraina 'nu va discuta' de un transfer către SUA al...

Zelenski: Ucraina ‘nu va discuta’ de un transfer către SUA al dreptului de proprietate asupra centralelor sale nucleare

Publicat:

Ucraina “nu va discuta” despre transferul către Statele Unite al dreptului de proprietate asupra centralelor sale nucleare, inclusiv asupra celei ocupate de la Zaporojie, a declarat joi preşedintele Volodimir Zelenski, a doua zi după ce a discutat la telefon cu Donald Trump, care a sugerat că ţara sa ar putea prelua “posesia” acestora, relatează AFP.

“Nu vom discuta despre asta. Avem 15 reactoare nucleare în funcţiune astăzi. Toate acestea aparţin statului nostru”, a insistat Zelenski la o conferinţă de presă la Oslo, informează stiripesurse.

Citește și: Rata șomajului din Germania rămâne la un nivel ridicat, în timp ce problemele industriei din cea mai mare economie a Europei continuă

Ucraina deţine patru centrale nucleare în funcţiune, toate construite în perioada sovietică. Soarta celei de la Zaporojie (sud), cea mai mare din Europa şi închisă de la ocuparea sa de către armata rusă la începutul anului 2022, este un motiv de îngrijorare pentru Kiev şi Occident, în special pentru Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA). Ruşii şi ucrainenii s-au acuzat reciproc în ultimii trei ani de atacarea ei cu drone şi rachete.

Miercuri, Casa Albă a sugerat că Statele Unite ar putea prelua “în posesie” centrale ucrainene, în cadrul eforturilor Washingtonului de a pune capăt invaziei ruse.


“Deţinerea de către americani a acestor centrale electrice ar constitui cea mai bună protecţie şi cel mai bun sprijin posibil pentru infrastructura energetică ucraineană”, a justificat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe Karoline Leavitt, în urma convorbirii telefonice dintre Donald Trump şi Volodimir Zelenski.

“Sunt centrale nucleare care aparţin statului, nu sunt proprietate privată”, a amintit la rândul său joi Zelenski, adăugând, totuşi, că înţelege dacă americanii “vor să modernizeze, să investească” în centrala nucleară de la Zaporojie.

“Este o chestiune deschisă, putem vorbi despre asta”, a menţionat el în faţa presei.

Citește și: Kremlinul nu cedează niciun centimetru: Anexarea teritoriilor ucrainene ocupate de către Rusia este “nenegociabilă”

Dar “nu am discutat absolut deloc problema proprietăţii cu preşedintele Trump”, a precizat el. Miercuri, el a spus că a “vorbit doar despre o centrală electrică, aflată sub ocupaţie rusă” cu Donald Trump.

În 1986, în timp ce era republică sovietică, Ucraina a fost scena celui mai mare dezastru nuclear din istorie, când un reactor de la centrala sa de la Cernobîl (nord) a explodat, contaminând teritorii vaste din Europa, dar mai ales din Ucraina, Rusia şi Belarus, mai aminteşte AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Dua Lipa își deschide o bibliotecă de cărți cenzurate într-o librărie celebră din Portugalia

 Artista Dua Lipa a creat un spațiu literar în cadrul unei librării celebre din Portugalia. Biblioteca are cărți cenzurate și este amenajată într-o librărie...

După menopauză, ovarele își schimbă funcția. Descoperirea răstoarnă ceea ce se credea până acum

Multă vreme s-a crezut că menopauza înseamnă sfârșitul activității ovarelor. Odată ce nu mai eliberează ovule și producția hormonilor reproductivi scade, aceste organe ar...

Rusia amenință Polonia: Ajută Kievul, știm unde produce drone

"Polonia ar face bine să se gândească la securitatea sa". Dmitri Peșkov își măsoară întotdeauna cu atenție cuvintele. De data aceasta, însă, purtătorul de cuvânt...

Comerţul mondial cu gaze naturale lichefiate a atins un nivel record anul trecut

Comerţul mondial cu gaze naturale lichefiate (GNL) a atins un nivel record anul trecut, pe măsură ce exporturile puternice din SUA şi creşterea importurilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.