StiripesurseRăzboi in UcrainaZelenski va candida din nou la președinția Ucrainei

Zelenski va candida din nou la președinția Ucrainei

Publicat:

Zelenski va candida din nou la președinția Ucrainei

Vladimir Zelenski intenționează să candideze din nou la funcția de președinte al Ucrainei. Acest lucru se va întâmpla dacă alegerile vor avea loc în 2024, în timpul războiului, scrie Meduza.io.

Președintele ucrainean a declarat că este gata să candideze pentru încă un mandat. Asta în cazul în care alegerile se vor desfășura pe timp de război, transmite agora.md. 

„În 2024, dacă războiul va continua, dacă vor avea loc alegeri, nu voi abandona niciodată în viața mea statul meu. Pentru că eu sunt garantul Constituției și o voi apăra în orice caz”, a declarat președintele ucrainean într-un interviu acordat televiziunii publice portugheze RTP.

Zelenski va candida din nou la președinția Ucrainei

Înainte de alegerile din 2019, Zelenski a promis că va merge doar pentru un singur mandat prezidențial și că nu va candida pentru a doua oară. Următoarele alegeri parlamentare din Ucraina ar urma să aibă loc în toamna anului 2023, iar cele prezidențiale în martie 2024. Cu toate acestea, constituția ucraineană interzice organizarea de alegeri dacă în țară este impusă legea marțială.

Într-un interviu acordat RTP, Zelenski a clarificat condițiile pentru posibilele alegeri în timpul războiului. În opinia sa, în primul rând, este necesar să se asigure securitatea în perioada electorală, precum și să se creeze condiții pentru ca refugiații forțați să voteze.


Zelenski va candida din nou la președinția Ucrainei

„Dacă este vorba de alegeri, acestea ar trebui să aibă loc pe teritoriul nostru, astfel încât militarii să aibă posibilitatea de a vota, în prima linie, de aceea avem nevoie de observatori din toată lumea. Vreau ca totul să se desfășoare conform legii, transparent și democratic, așa cum s-a întâmplat la alegerile când am devenit președinte. Când toată lumea a spus că alegerile au fost cinstite. […] Trebuie să ne asigurăm că nu există riscuri de bombardament, bineînțeles că vor exista, dar trebuie să ne asigurăm că oamenii de la secțiile de votare sunt protejați”, a declarat anterior Zelenski.

Citeşte şi: Imensele crame apropie Moldova de Europa

Vladimir Zelenski a câștigat alegerile prezidențiale din Ucraina în anul 2019. El a concurat împotriva președintelui în exercițiu, Petro Poroșenko. Prima rundă a alegerilor a avut loc în martie 2019, iar Zelenski a obținut un număr semnificativ de voturi, clasându-se pe primul loc. În a doua rundă, Zelenski a obținut o victorie covârșitoare, cu aproximativ 73% din voturi, în timp ce Poroșenko, a obținut aproximativ 24% din voturi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Membri ai Al-Qaida și ISIL – excluși din lista națională a SIS

Serviciul de Informații și Securitate a exclus șapte persoane din lista națională a persoanelor, grupurilor și entităților implicate în activități teroriste și de proliferare...

În premieră, Moldova preia conducerea Comitetului de Reglementare al Comunității Energetice

Republica Moldova va deține, pentru prima dată, președinția Comitetului de Reglementare al Comunității Energetice (ECRB). Citește și: Escrocheriile online și telefonice ajung în Parlament. Se...

Cei cinci polițiști de la IP Botanica, reținuți pentru presupusă luare de mită de la traficanți de droguri, au fost plasați în arest la...

Cei cinci polițiști de la Inspectoratul de Poliție (IP) Botanica, reținuți pentru presupusă luare de mită de la traficanți de droguri, au fost plasați...

Accident în lanț pe bulevardul Dacia. O femeie a ajuns la spital

O femeie de 33 de ani a fost transportată la spital în urma unui accident rutier produs în seara zilei de 3 iunie pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.