StiripesurseȘtirile zileiZi de doliu naţional în Etiopia

Zi de doliu naţional în Etiopia

Publicat:

Etiopia a decretat luni zi de doliu naţional, după ce şeful statului-major al armatei naţionale şi preşedintele regiunii Amhara au fost ucişi în ceea ce autorităţile au calificat drept “tentativă de lovitură de stat” împotriva guvernului acestei regiuni din nord-vestul ţării, informează AFP, potrivit agerpres.

Decizia a fost luată de preşedintele camerei inferioare a Parlamentului etiopian, Tagesse Chafo, a cărui declaraţie a fost dată citirii de un prezentator la televiziunea naţională.

Citeşte şi: Presa germană anunţă începutul sfârşitului lui Ergdogan

“Luni va fi zi de doliu naţional, ne vom aminti de toţi aceşti oameni care şi-au pierdut viaţa pentru unitatea noastră”, a spus Tagesse, îndemnând populaţia să rămână unită. “Este o zi tristă pentru naţiune, am pierdut patrioţi, ei sunt nişte martiri ai păcii”, a mai declarat Tagesse.

Luni, drapelele erau coborâte în bernă în capitala Addis Abeba, iar ambasadele etiopiene din străinătate au primit această directivă.


Duminică, un purtător de cuvânt al premierului etiopian a anunţat că şeful statului major al armatei etiopiene a fost ucis de garda sa de corp la câteva ore după o tentativă de lovitură de stat în Amhara, stat regional al cărui preşedinte a fost de asemenea omorât. Acesta a precizat pentru presă că un “comando de ucigaşi” condus de şeful securităţii din Amhara (nord-vest) a dat buzna în timpul unei reuniuni, sâmbătă după-amiaza, rănindu-l mortal pe preşedintele regiunii, Ambachew Mekonnen, şi pe un alt înalt responsabil. Puţin mai târziu, şeful statului major al armatei etiopiene, generalul Seare Mekonnen, a fost ucis de garda sa de corp, în cadrul unei acţiuni care pare să fi fost “un atac coordonat”.

Citeşte şi: Cutremur puternic în Italia. Unda seismică s-a resimţit la Roma! 

Sâmbătă seară, guvernul etiopian anunţase că o tentativă de “lovitură de stat” a fost comisă de un “grup armat” în Amhara, a doua regiune a ţării ca populaţie, fără să prezinte detalii despre aceste violenţe.

De la instalarea sa la putere, în aprilie 2018, după doi ani de tulburări în Etiopia, premierul reformator Abiy Ahmed a depus eforturi pentru democratizarea ţării. El se confruntă însă cu tensiuni interetnice recurente, în general legate de dreptul de proprietate a pământului şi utilizarea resurselor, care degenerează frecvent în violenţe în această ţară cu peste 100 de milioane de locuitori.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

VIDEO Droguri vândute într-un magazin de carne din Soroca

Trei persoane au ajuns în arest preventiv pentru 72 de ore, după ce polițiștii și procurorii PCCOCS au destructurat o rețea specializată în trafic...

Ministerul Culturii alocă 10 milioane de lei pentru Ziua Independenței

Ministerul Culturii a bugetat 10 milioane de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Independenței din acest an, asumându-și integral costurile necesare pentru desfășurarea evenimentului....

Benzina și motorina vor costa mai mult de la 1 august. ANRE introduce o nouă taxă

Șoferii vor plăti mai mult pentru benzină și motorină. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat modificarea marjei comerciale specifice aplicate la comercializarea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.