Zi de doliu naţional în Kazahstan după accidentul aviatic de vineri, soldat cu 12 morţi

Publicat:

În Kazahstan este zi de doliu naţional sâmbătă, în urma accidentului aviatic produs vineri, când un avion de pasageri al companiei locale Bek Air s-a prăbuşit în timpul decolării de pe aeroportul din Almaty, provocând moartea a 12 persoane, transmite AFP, potrivit agerpres.

În centrul capitalei kazahe Nur-Sultan, spre care se îndrepta avionul, a fost ridicat în bernă cel mai mare drapel din ţară, fluturând la o înălţime de 111 metri.


Citește și : Moscova: Nord Stream 2, un subiect care ține doar de Europa

La Almaty au fost lansate apeluri la donaţii în bani şi de sânge pentru victime.

Numeroase state, printre care vecinii Rusia şi China, precum şi Uniunea Europeană au transmis condoleanţe acestei foste republici sovietice din Asia Centrală.

Vineri dimineaţă, un avion Fokker-100 al companiei locale low-cost Bek Air a lovit pista cu coada de două ori înainte de a decola, iar după 15 minute s-a prăbuşit, încastrându-se într-un imobil de locuinţe din beton.

Potrivit Comitetului pentru situaţii de urgenţă, din cele 98 aflate la bord, 12 au murit, printre care şi pilotul aeronavei. Sâmbătă, 47 de pasageri, printre care nouă copii, erau în continuare spitalizaţi, conform autorităţilor.

A fost deschisă o anchetă pentru ‘încălcarea regulilor de securitate şi de exploatare a unui mijloc de transport aerian’.

Ministerul de Interne a anunţat că studiază mai multe eventuale cauze ale accidentului, printre care o problemă tehnică, o eroare de pilotaj sau condiţiile meteo.

Potrivit autorităţilor, o comisie de anchetă va anunţa primele concluzii pe 10 ianuarie. Cel puţin până la acea dată, celelalte aparate ale companiei Bek Air vor fi consemnate la sol.

Avionul, ale cărui cutii negre au fost recuperate, fusese construit în 1996.

Citește și : Cel puțin 15 răniți după o explozie la o fabrică din Kansas

Bek Air se descrie pe site-ul său drept prima companie aeriană low-cost din Kazahstan. Conform Ministerului Industriei, Bek Air operează nouă avioane Fokker-100, un model mediu curier construit de producătorul olandez de avioane Fokker.

În martie 2016, un Fokker-100 al Bek Air, cu 116 pasageri la bord, a efectuat o aterizare de urgenţă pe aeroportul internaţional din capitala kazahă, din cauza unei probleme la trenul de aterizare, dar nu s-au înregistrat răniţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un complex sportiv multifuncțional va fi construit în Șoldănești

Un complex sportiv multifuncțional va fi construit în Șoldănești În orașul Șoldănești va fi construit un complex sportiv multifuncțional. Proiectul, care are o valoare totală...

7 focare de gripă aviară înregistrate în Moldova

7 focare de gripă aviară înregistrate în Moldova Autoritățile din Republica Moldova au confirmat 7 focare de gripă aviară în mai multe localități. Potrivit Agenției...

Statul împarte 6.000 de vouchere pentru procurarea electrocasnicelor

Statul împarte 6.000 de vouchere pentru procurarea electrocasnicelor Peste șase mii de familii aflate în dificultate vor primi, în această toamnă, vouchere pentru procurarea electrocasnicelor....

ALERTĂ METEO! Cod galben de intensificări ale vântului în Chișinău

ALERTĂ METEO! Cod galben de intensificări ale vântului în Chișinău Primăria municipiului Chișinău a emis un apel către locuitorii și oaspeții capitalei în contextul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.