StiripesurseSintezeZidul Plângerii din Ierusalim, redeschis pentru rugăciuni

Zidul Plângerii din Ierusalim, redeschis pentru rugăciuni

Publicat:

Credincioşii se pot ruga din nou la Zidul Plângerii (sau Zidul de Vest), din inima oraşului vechi al Ierusalimului, după relaxarea restricţiilor impuse în urma pandemiei de COVID-19, informează DPA, scrie agerpres.

Până la 300 de credincioşi se vor putea ruga în acelaşi timp la acest sit religios, a anunţat marţi Fundaţia Zidului de Vest. Mai devreme, guvernul israelian renunţase la cerinţa ca israelienii să se roage la o distanţă de cel mult 500 de metri de casa lor.

Citește și : Situaţie DRAMATICĂ în căminele de bătrâni din Anglia: Peste 6000 de seniori au murit!

Decizia urmează după o scădere a numărului de cazuri noi confirmate de COVID-19.

Fundaţia a adăugat, totuşi, că regula potrivit căreia maximum 19 persoane se pot ruga împreună rămâne în vigoare. Spaţiul din faţa zidului va fi împărţit în cât mai multe zone individuale de rugăciune posibil, a adăugat aceasta.


Vizitatorilor acestui loc sfânt le va fi luată temperatura la intrare, li se va cere să se înregistreze şi să poarte măşti, a relatat publicaţia Jerusalem Post.

Zidul de Vest este o rămăşiţă a fortificaţiilor Celui de-Al Doilea Templu al Ierusalimului. El se află la poalele Muntelui Templului (Al-Haram al-Sharif în arabă), sfânt atât pentru evrei, cât şi pentru musulmani.

Citește și : Libanul solicită explicaţii pentru interzicerea Hezbollah în Germania

Zidul Plângerii este cel mai sacru loc al iudaismului. Potrivit obiceiului, vizitatorii îşi scriu dorinţele pe bucăţi de hârtie şi le strecoară în crăpăturile dintre pietrele sale.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, 16.268 de persoane din Israel au contractat noul coronavirus, dintre care 237 au decedat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.