De Ziua Holocaustului, Angela Merkel denunță resurgenţa antisemitismului în Germania

Publicat:

Cancelarul german Angela Merkel a denunţat sâmbătă, cu ocazia Zilei de comemorare a victimelor Holocaustului, resurgenţa antisemitismului în ţara sa, transmite AFP.

Este mai necesar ca oricând să ne aducem aminte de milioanele de victime ale Shoah, pentru că ‘antisemitismul, rasismul şi ura faţă de celălalt sunt mai de actualitate decât a fost cazul în trecut’, a declarat cancelarul german, în podcast-ul său săptămânal, conform agerpres.


‘Este de neconceput şi constituie o ruşine să vedem că nicio instituţie evreiască nu poate funcţiona fără protecţie din partea poliţiei, fie că este vorba de o şcoală, o grădiniţă de copii sau o sinagogă’, a adăugat dna Merkel.

Citește și : Preşedintele finlandez Sauli Niinistö este marele favorit la alegerile prezidențiale

Ea şi-a reafirmat sprijinul faţă de crearea unui post special de comisar pe problema combaterii antisemitismului, în viitorul guvern german, dacă blocul său conservator şi social-democraţii vor ajunge la un acord de coaliţie definitiv.

Autorităţile germane sunt preocupate de ascensiunea antisemitismului în Germania, provenit atât din mediile de extremă dreapta, dar şi, mai recent, din partea unor imigranţi musulmani.

O manifestaţie recentă în centrul Berlinului, în care au fost arse steaguri israeliene, în semn de protest faţă de recunoaşterea de către SUA a Ierusalimului drept capitala Israelului, a provocat o puternică emoţie în Germania.

La 27 ianuarie 1945, trupele sovietice au eliberat lagărul de exterminare nazist de la Auschwitz. Începând din 1996, Germania comemorează în fiecare an în această zi victimele nazismului.

Parlamentul german are programată miercuri o şedinţă specială pe această temă, cu mărturii ale unor supravieţuitori ai lagărelor naziste.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.