Zoran Tegeltija, învestit premierul Bosniei

Publicat:

Zoran Tegeltija a fost învestit joi de parlamentul de la Sarajevo în funcţia de premier al Bosniei, el angajându-se să recupereze timpul pierdut din cauza celor 13 luni de blocaj în formarea guvernului, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Noul premier a primit 28 de voturi în parlament, ce are 42 de membri.


Citește și : Erdogan a aprobat planul NATO de apărare, dar cere susţinerea aliaţilor în combaterea terorismului

Tegeltija, un economist care a fost şi ministru de finanţe al Republicii Srpska (entitatea sârbă din Bosnia), a fost desemnat prim-ministru în urma unui compromis la care au ajuns liderii principalelor comunităţi etnice din ţară.

La scurt timp după vot, Zoran Tegeltija (58 de ani) a spus că priorităţile guvernului său vor fi realizarea reformelor necesare pentru obţinerea statutului de candidat la aderarea la Uniunea Europeană (UE) şi reluarea discuţiilor cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi cu celelalte instituţii financiare internaţionale.

”Va fi obligaţia noastră de a lucra cu dedicaţie pentru a recupera timpul pierdut. Trebuie să deblocăm activitatea în guvern şi parlament, să adoptăm bugetul pentru anul viitor şi să reactivăm investiţiile îngheţate, pentru a stimula creşterea”, a subliniat noul premier bosniac.

Tegeltija, membru al Alianţei Social-Democraţilor Independenţi (SNSD), a fost nominalizat pentru postul de premier de către liderul SNSD, Milorad Dodik, care este membrul sârb al preşedinţiei colegiale a Bosniei.

Citește și : Avocatul lui Netanyahu va fi judecat pentru spălare de bani

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.