StiripesurseDiaspora11 rãniţi, dintre care patru grav, la un festival internaţional de...

11 rãniţi, dintre care patru grav, la un festival internaţional de zmeie în nordul Franţei

Publicat:

Un vehicul al cărui şofer septuagenar “ar fi pierdut controlul” “în mod accidental” a răsturnat şi a rănit zece pietoni sâmbătă, dintre care patru clasificaţi drept “în urgenţă absolută”, la Berck-sur-Mer, în nordul Franţei, unde are loc un festival “internaţional de zmeie”, potrivit prefecturii locale şi Parchetului, scrie AFP, potrivit agerpres.

În jurul orelor 18.30 (16.30 GMT), acest vehicul “condus de o persoană cu handicap în vârstă de 76 de ani a lovit mulţimea”, a indicat într-un comunicat procurorul din Boulogne-sur-Mer, localitate situată la aproximativ cincizeci de kilometri nord de Berck.

Citește și : Polonia tocmai a arătat Rusiei care este călcâiul lui Ahile pentru ea în sprijinirea Ucrainei

“Şoferul ar fi pierdut controlul vehiculului după ce a confundat pedala de frână cu acceleraţia”, a precizat el. “Testată negativ pentru alcool şi narcotice, persoana pusă sub acuzare, rănită uşor în urma intervenţiei unui martor, va fi audiată ulterior”, a făcut cunoscut procurorul.

Parchetul deplânge în total “11 victime”, dintre care patru în “urgenţă absolută” şi restul în “urgenţă relativă”. Pe lângă cei răniţi, prefectura a anunţat că o “fetiţă de patru ani este în stare de şoc” după ce a fost martoră la incident.


Pietonii au fost loviţi în timp ce “se aflau la marginea centrului oraşului”, “în afara zonei securizate pentru festivalul internaţional de zmeie”, a explicat prefectura.

Procurorul din Boulogne-sur-Mer a deschis o anchetă pentru “vătămări involuntare provocate de şofer şi pierderea controlului” încredinţată secţiei de poliţie din Berck-sur-Mer, a indicat el.

Citește și : Cota popularităţii lui Macron, la cel mai mic nivel după promulgarea reformei pensionării (sondaj)

Organizat de oraş, Festivalul Internaţional de Zmeie de la Berck reuneşte în fiecare an, pe parcursul mai multor zile, sute de mii de spectatori din întreaga lume.

Programul este punctat de demonstraţii de coregrafie aeriană, ateliere de construcţie şi probe din campionatul mondial de zmee acrobatice.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.