StiripesurseExterne1500 de voluntari au fost vaccinaţi GREŞIT cu serul AstraZeneca/Oxford

1500 de voluntari au fost vaccinaţi GREŞIT cu serul AstraZeneca/Oxford

Publicat:

Circa 1500 dintre voluntarii care au participat la un test clinic al vaccinului anti-COVID-19 produs de Oxford şi AstraZeneca au primit doze greşite, dar nu au fost informaţi că s-a produs o greşeală, după ce aceasta a fost descoperită, relevă documente obţinute de Reuters, potrivit agerpres.

În schimb, într-o scrisoare datată 8 iunie, eroarea de dozare le-a fost prezentată voluntarilor ca o şansă pentru cercetătorii de la Oxford să afle cât de bine funcţionează vaccinul în diferite doze.

Citeşte şi: LOVITURĂ de STAT în Myanmar! Şefa guvernului a fost ARESTATĂ de armată

Scrisoarea a fost semnată de profesorul Andrew J. Pollard de la Oxford şi trimisă participanţilor la teste.

Reuters a relatat pe 24 decembrie anul trecut că unii voluntari au primit circa jumătate din doză, ca urmare a unei erori de măsurare a cercetătorilor de la Oxford, dar scrisoarea lui Pollard nu recunoaşte nicio greşeală şi nici nu precizează că cercetătorii au raportat problema organismelor de reglementare în domeniul medical, care au cerut celor de la Oxford să creeze un eşantion suplimentar de voluntari care să primească o doză întreagă, conform planului iniţial.


Nu există indicii că a existat vreun risc pentru sănătatea participanţilor la teste, notează Reuters.

Reuters a pus scrisoarea – obţinută de la Oxford după o solicitare în baza libertăţii de informare – la dispoziţia a trei experţi în etică medicală, toţi trei remarcând o lipsă de transparenţă a cercetătorilor faţă de voluntari, care în mod normal trebuie să fie informaţi pe deplin în legătură cu orice modificare.

“Nu spun deloc clar ceea ce ar trebui să spună, ce se petrece, ce s-a ştiut, motivul continuării cercetărilor”, a spus Arthur L. Caplan, fondator al Diviziei pentru etică medicală a Şcolii de medicină Grossman din cadrul Universităţii din New York. “Aceste lucruri se pierd într-o maree de cuvinte”.

Citeşte şi:   Emiratele Arabe Unite vor începe vaccinarea copiilor cu vârsta între 3 şi 17 ani cu serul chinez de la Sinopharm

Steve Pritchard, purtător de cuvânt al Oxford, a declarat pentru Reuters că grupul respectiv de voluntari a primit în mod “neplanificat” doar jumătate de doză, dar că cercetătorii au “ştiut dinainte că există o discrepanţă la măsurarea dozelor şi s-a discutat acest lucru cu organismele de reglementare înainte de dozare şi la revizuirea dozării”.

“Noi nu am afirmat că s-a produs o eroare de dozare”, a menţionat Pritchard.

Citeşte şi: UE deplânge arestarea a peste 5000 de protestatari în Rusia

Sugestia acestuia că nu s-a produs o eroare este contrazisă de documente elaborate anul trecut de Oxford şi partenerul său la realizarea vaccinului, AstraZeneca PLC, mai notează Reuters, amintind că în decembrie a relatat că într-un “Plan de analiză statistică globală” datat 17 noiembrie şi publicat ulterior în The Lancet discrepanţa de dozare este numită “o potenţială eroare de calcul”.

Autoritatea pentru cercetare medicală, agenţie guvernamentală britanică responsabilă cu aprobarea cercetărilor medicale şi asigurarea caracterului etic al acestora, a menţionat într-un comunicat că schimbările în ce priveşte formatul studiului şi scrisoarea trimisă participanţilor au fost aprobate de unul din comitetele sale de etică.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Parlamentul European cere justiție pentru victimele civile din Ucraina

Parlamentul European a condamnat în termeni puternici, într-o rezoluție adoptată joi, loviturile repetate brutale și deliberate asupra unor ținte civile din Ucraina, transmite Agerpres.Citește...

Putin îl avertizează pe Trump cu privire la „consecințe dăunătoare” ale unei noi acţiuni militare ale SUA şi Israelului în Iran

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a avertizat pe omologul său american Donald Trump, într-o convorbire la telefon, cu privire la „consecinţe dăunătoare” pe care le-ar...

Atac la Odesa. 18 oameni – răniți

Armata rusă a comis un atac aerian masiv asupra orașului Odesa, Ucraina, în noaptea de 29 spre 30 aprilie. Bombardamentele au provocat distrugeri semnificative...

Preţurile petrolului ating cel mai ridicat nivel din 2022

Preţurile petrolului Brent, reperul global, au depăşit pragul de 125 de dolari pe baril joi dimineaţă, în timp ce preşedintele SUA, Donald Trump, ia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.