StiripesurseDiaspora168 de migranţi au fost salvaţi în apropierea Insulelor Canare spaniole

168 de migranţi au fost salvaţi în apropierea Insulelor Canare spaniole

Publicat:

Un număr total de 168 de migranţi au fost salvaţi joi în apropierea Insulelor Canare spaniole, au informat serviciile de urgenţă, la o zi după ce organizaţii umanitare au anunţat că se tem că mai mult de 30 de migranţi au murit în naufragiul unei bărci pneumatice pe aceeaşi rută, transmite Reuters, potrivit agerpres.  

Oficiali spanioli au declarat miercuri că trupurile neînsufleţite ale unui copil şi unui bărbat au fost recuperate şi că un vas de patrulare marocan salvase mai devreme 24 de persoane aflate într-o barcă gonflabilă care se scufunda.

Citește și :  TORNADĂ ucigaşă în Texas! Cel puţin trei oameni au murit

Organizaţii umanitare, care au afirmat că la bord se aflau 59 de persoane şi că cel puţin 30 sunt date dispărute, au criticat autorităţile spaniole şi marocane pentru că nu au intervenit mai devreme.

Oficiali din Insulele Canare au spus joi că, în cursul nopţii, serviciile de urgenţă au acordat asistenţă unui număr de 114 migranţi în două ambarcaţiuni.


Cincizeci şi trei de persoane au fost transportate la Lanzarote, iar 63 de migranţi, printre care un bebeluş şi mama sa, au fost duşi în Gran Canaria.

Joi dimineaţă, o a treia barcă a fost observată de paza de coastă şi dusă spre Lanzarote, cu 54 de oameni la bord. Aceştia erau în stare bună de sănătate, au precizat serviciile de urgenţă.

Între timp, în apele italiene din Mediterana, nava spaniolă de salvare Aita Mari, aparţinând organizaţiei Salvamento Maritimo Humanitario (SMH), a luat parte joi la recuperarea a 294 de migranţi de pe o navă în largul insulei Lampedusa.

Ruta atlantică de migraţie, una dintre cele mai periculoase din lume, este folosită de obicei de migranţi din Africa sub-sahariană. Cel puţin 559 de persoane, printre care 22 de copii, au murit anul trecut în încercarea de a ajunge în Insulele Canare, potrivit datelor Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţii.

În luna iunie s-a înregistrat o creştere a numărului de sosiri în aceste insule. ‘Numărul scăzuse până acum în acest an, dar a fost o creştere în iunie care a surprins pe toată lumea. Doar în iunie au sosit aproape 2.000 de oameni’, a afirmat Loueila Mint El Mamy, o avocată care lucrează cu migranţi.

Citește și : Prim vot în Congresul american pentru aprobarea unui acord comercial cu Taiwanul

Condiţiile meteo mai bune de la începutul verii ar putea să fi devansat sezonul de migraţie care avea loc de obicei mai târziu în cursul anului, a indicat o sursă din guvernul spaniol.

Potrivit datelor acestuia, 5.914 migranţi au ajuns pe Insulele Canare între ianuarie şi mijlocul lui iunie, o scădere cu 31,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

ATENŢIE! A fost emis Cod Galben de viituri pe mai multe râuri

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, valabil în perioada 20–21 iulie,...

Cod galben de ploi puternice şi descărcări electrice

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis cod galben de ploi. Avertizarea este valabilă pentru perioada 20 iulie (ora 15:00) – 21 iulie (ora 01:00). În...

Meteo: Astăzi ne aşteaptă ploi puternice în toată țara

Meteorologii prognozează averse puternice pe întreg teritoriul țării. Maximele termice vor varia între +26 și +31 de grade, iar cele minime între +15 și...

Cod galben de instabilitate atmosferică în Republica Moldova. Sunt prognozate ploi, grindină și vijelii

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu a emis Cod galben de instabilitate atmosferică pentru întreg teritoriul Republicii Moldova, valabil începând din după-amiaza zilei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.