StiripesurseȘtirile zilei3.800 de elevi vor participa la olimpiadele republicane

3.800 de elevi vor participa la olimpiadele republicane

Publicat:

Etapa republicană a olimpiadelor școlare va începe în acest an pe 13 februarie, iar elevii care au promovat etapele locale și municipale urmează să concureze la nivel național. Reprezentanții din domeniul educației susțin că aceste competiții sprijină dezvoltarea intelectuală a copiilor și pot oferi avantaje concrete la examenele de absolvire a gimnaziului și la bacalaureat.

Directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, Lilia Ivanov, a declarat că olimpiadele republicane vor începe cu MOLD SEF, concursul național de Inginerie și Științe, și se vor încheia pe 24 mai, odată cu olimpiada republicană la Științe, transmite moldova1.md.

Citeşte şi: Dorin Damir are un dosar BOMBĂ: ‘Agent sub acoperire’ fictiv, plătit ani de zile din bani publici. Legături cu Plahotniuc și exponenții Puterii – Stiripesurse.md

Potrivit acesteia, aproximativ 3.800 de elevi sunt așteptați să participe la etapa republicană. Lilia Ivanov a explicat că majoritatea copiilor se implică în olimpiade din pasiune pentru disciplinele preferate și din dorința de a-și depăși propriile limite. Ea a menționat că elevii sunt atrași de spiritul competitiv și de oportunitatea de a-și demonstra abilitățile atât în raport cu alți colegi, cât și cu propriile performanțe.

Șefa ANCE a precizat că participarea la olimpiade aduce și beneficii materiale și academice. Elevii care obțin locuri premiante sau mențiuni primesc premii bănești diferențiate, iar diplomele sunt semnate de ministrul Educației și Cercetării. În cazul elevilor din clasele a IX-a și a XII-a, rezultatele pot fi echivalate cu nota maximă la disciplinele de examen.


Lilia Ivanov a evidențiat și rezultatele obținute de elevii moldoveni la competițiile internaționale. În 2025, aceștia au participat la 16 olimpiade internaționale și regionale, unde au obținut în total 43 de medalii și mențiuni. Potrivit acesteia, asemenea performanțe contribuie la imaginea Republicii Moldova peste hotare și reflectă munca depusă de elevi și de cadrele didactice care îi pregătesc.

Referitor la preferințele elevilor, directoarea ANCE a menționat că nu se observă diferențe majore între discipline. La etapa republicană ajung cei mai buni elevi din clasele a IX-a–a XII-a, din toate profilurile, inclusiv real, socio-umanistic și domenii bazate pe proiecte, precum Ecologie, Robotică sau Științe inginerești. Numărul participanților variază, de regulă, între 160 și 220 pentru fiecare disciplină.

Aceeași sursă a reamintit că olimpiadele școlare se desfășoară în mai multe etape – școlară, raională și republicană. În cazul concursurilor de proiecte, elevii participă cu cercetări și lucrări proprii, care sunt evaluate și premiate la nivel național.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Droguri vândute într-un magazin de carne din Soroca

Trei persoane au ajuns în arest preventiv pentru 72 de ore, după ce polițiștii și procurorii PCCOCS au destructurat o rețea specializată în trafic...

Ministerul Culturii alocă 10 milioane de lei pentru Ziua Independenței

Ministerul Culturii a bugetat 10 milioane de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Independenței din acest an, asumându-și integral costurile necesare pentru desfășurarea evenimentului....

Benzina și motorina vor costa mai mult de la 1 august. ANRE introduce o nouă taxă

Șoferii vor plăti mai mult pentru benzină și motorină. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat modificarea marjei comerciale specifice aplicate la comercializarea...

Cursul valutar al zilei

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 09 bani. Dolarul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.