StiripesurseȘtirile zilei469 de specii de păsări au dispărut din cauza oamenilor

469 de specii de păsări au dispărut din cauza oamenilor

Publicat:

Cel puţin 469 de specii de păsări au dispărut în ultimii 50.000 de ani, în principal din cauza oamenilor, conform unui studiu realizat de o echipă de cercetători israelieni, a anunţat marţi Universitatea din Tel Aviv (TAU), relatează Xinhua, potrivit agerpres.

Constatările sunt incluse într-un studiu realizat de TAU şi Institutul de Ştiinţe Weizmann şi publicat în Journal of Biogeography.

Citește și: Ani grei de închisoare pentru un canadian acuzat de spionaj în China

Cercetătorii cred că extincţia vastă a fost cauzată în primul rând de oamenii care vânau păsările pentru hrană sau de animalele aduse de aceştia pe insule şi care se hrăneau cu puii şi ouăle lor.

Astfel, a fost provocată dispariţia a aproximativ 10-20% dintre toate speciile aviare, au precizat cercetătorii.


Oamenii de ştiinţă au reuşit să listeze 469 de specii aviare care au dispărut în ultimii 50.000 de ani. Ei au notat, însă, că numărul real este mult mai mare.

Majoritatea speciilor dispărute aveau mai multe trăsături: erau de dimensiuni mari, trăiau pe insule şi multe dintre ele erau incapabile să zboare.

Citeşte şi: Biden NU REGRETĂ ordinul de retragere a trupelor din Afganistan

Constatările se bazează în principal pe rămăşiţele păsărilor descoperite în zonele populate de oameni şi pe faptul că majoritatea păsărilor au dispărut la scurt timp după sosirea acestora din urmă.

”Sperăm că descoperirile noastre pot servi drept semnale de avertizare cu privire la speciile de păsări ameninţate în prezent cu dispariţia şi, prin urmare, este important să verificăm dacă prezintă caracteristici similare”, au concluzionat cercetătorii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Arheologii au descoperit un tunel subteran uriaș ascuns în Ierusalim. Nimeni nu știe cine l-a săpat

În adâncurile unui viitor șantier de construcții, arheologii au descoperit un tunel uriaș ascuns, a cărui origine și scop rămân necunoscute. Săpăturile au fost efectuate...

4 iunie: Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (ONU)

La 4 iunie în fiecare an este marcată Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (International Day of Innocent Children Victims of Aggression) prin...

Evenimentele Zilei de 4 iunie în Istorie

4 iunie este a 155-a zi a calendarului gregorian și ziua a 156-a în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 4 iunie (BOR) †) Sf. Mc. Zotic,...

Horoscop 4 iunie 2026

Este o zi bună pentru a pune la punct problemele financiare şi pentru a îmbunătăţi relaţiile cu cei dragi. Horoscop 4 iunie 2026 Berbec Sunteți...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.