StiripesurseȘtirile zilei6 din 10 companii globale au specialişti IT care muncesc de...

6 din 10 companii globale au specialişti IT care muncesc de la distanţă, din afara graniţelor

Publicat:

Peste jumătate dintre organizaţiile globale (58%) au confirmat că au specialişti în tehnologie care lucrează complet de la distanţă, de dincolo de graniţe, iar numărul acestora s-a dublat în ultimii trei ani, reiese din rezultatele unui recent sondaj publicat luni de Gartner și preluat de agerpres.

Consultanţii precizează că forţa de muncă dincolo de graniţe cuprinde specialiştii care lucrează de la distanţă din diferite ţări pe baza unui contract de muncă încheiat peste graniţele naţionale.

Citește și: TERORISTA din Istanbul a fost ARESTATĂ

Potrivit sursei citate, 27% dintre lideri explorează, în prezent, angajarea de specialişti din domeniul tehnologiei dincolo de graniţele naţionale, iar 19% din forţa de muncă IT angajată de către companii este localizată peste hotare.

În ceea ce priveşte recrutarea forţei de muncă în tehnologie, deşi India constituie prima opţiune de ţară pentru acest lucru pentru companiile europene şi nord-americane, Marea Britanie ocupă locul al patrulea, fiind în aceeaşi măsură subiectul interesului din partea Europei (28%) şi Americii de Nord (26%).


De asemenea, sondajul a constatat că Europa are o concentrare semnificativă de angajări în interiorul graniţelor sale, cu toate că tot aici există legi favorabile ale muncii cu privire la angajarea de personal dincolo de graniţe.

Principalele două domenii de expertiză pentru care CIO şi liderii IT caută talente dincolo de graniţe sunt ingineria software/dezvoltarea aplicaţiilor (62% dintre respondenţi) şi suportul pentru aplicaţii (55%).

În plus, 71% dintre organizaţiile intervievate au menţionat că este esenţial să se ia în considerare nevoile specifice ale lucrătorilor dincolo de graniţe din domeniul tehnologiei în propria strategie la locul de muncă, în timp ce 50% au spus că au implementat pe deplin instrumente legate de colaborare şi productivitate, cum ar fi suitele de birou în cloud, colaborarea în fluxul de lucru, soluţii pentru întâlniri virtuale şi table digitale.

Pe ansamblu, 58% din totalul companiilor chestionate au confirmat faptul că au specialişti în tehnologie care lucrează complet de la distanţă, din afara graniţelor, numărul acestora dublându-se în ultimii trei ani.

Analiştii Gartner au prezentat rezultatele sondajului de specialitate în cadrul “Gartner IT Symposium/Xpo” – eveniment care a avut loc la Barcelona, în Spania, la mijlocul săptămânii trecute.

Citește și: UK: Mii de solicitanţi de azil aşteaptă o decizie de ani întregi

Sondajul a fost realizat în rândul a 288 de directori şi lideri aflaţi în subordinea lor directă pe parcursul celui de-al doilea trimestru al anului 2022, pentru a înţelege dorinţa lor de a urmări forţa de muncă în tehnologie indiferent de localizare, planurile lor şi adoptarea unei astfel de forţe de muncă.

Gartner, Inc. (NYSE: IT) este o companie americană de consultanţă şi cercetare în IT, ce oferă o perspectivă obiectivă şi utilă pentru directori şi echipele lor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Tofan explică de ce nu reduce numărul de ministere

Candidatul desemnat la funcția prim-ministru, Vasile Tofan, explică de la tribuna Parlamentului de ce nu reduce numărul ministerelor, subiect care a fost discutat de...

Trafic de influență la Chişinău: A cerut o şpagă de 6000 de euro pentru o achitare într-un dosar

Un bărbat din Chișinău este cercetat penal pentru trafic de influență, după ce ar fi pretins și primit 6 000 de euro în schimbul...

Tofan îşi avertizează miniştrii: ‘Dacă nu voi vedea rezultate, vor urma schimbări’

Prim-ministrul desemnat, Vasile Tofan, afirmă că este pregătit să propună schimbări în echipa guvernamentală dacă ministerele nu vor livra rezultate. Declarațiile au fost făcute...

Vasile Tofan: Apropierea dintre cele două maluri va fi abordată pașnic și etapizat

Apropierea dintre cele două maluri ale Nistrului va fi abordată pașnic, etapizat și fără escaladare. Vom menține pacea și stabilitatea pe ambele maluri și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.