StiripesurseDiaspora61% din cazurile de infectare cu coronavirus în Austria au trecut...

61% din cazurile de infectare cu coronavirus în Austria au trecut neobservate

Publicat:

Circa 61% dintre persoanele infectate cu noul coronavirus în Austria până la jumătatea lunii octombrie nu au fost niciodată înregistrate oficial în rândul celor testate pozitiv, potrivit unui studiu de seroprevalenţă prezentat vineri, care mai estimează la circa 4,7% procentul populaţiei austriece care a trecut prin boala COVID-19, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres.

Aceasta este prima cercetare privind nivelul de anticorpi al populaţiei efectuată în Austria de la începutul pandemiei şi ea reflectă numărul ridicat al cazurilor reale de COVID-19 faţă de cel al cazurilor confirmate prin teste, precum şi timpul foarte îndelungat de care ar fi nevoie pentru atingerea unei imunităţii de grup în lipsa vaccinării.

Citește și : Norvegia amenință că își ÎNCHIDE apele pentru pescadoarele UE și britanice

Potrivit studiului, efectuat de Universitatea de Medicină din Viena împreună cu institutul austriac de statistică, aproximativ jumătate dintre austriecii care nu au fost cunoscuţi ca fiind infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 spun că nu au resimţit niciun simptom al bolii ori au avut doar o simptomatologie uşoară. De fapt, până ce li s-au descoperit anticorpii prin această cercetare, mulţi nici nu au crezut că ar fi fost infectaţi.

Aceste date se bazează pe analizele serologice efectuate până la jumătatea lunii octombrie pe un eşantion de 2.229 de persoane cu vârste de peste 16 ani. Numărul total al cazurilor de COVID-19 confirmate prin teste în Austria este până în prezent de 316.581.


Citește și : BoJo s-a întors supărat de la Bruxelles: Este foarte posibil să NU avem un acord!

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.