StiripesurseDiaspora70 de lideri mondiali au comemorat la Paris Centenarului Armistiţiului

70 de lideri mondiali au comemorat la Paris Centenarului Armistiţiului

Publicat:

La ora 11 a celei de-a 11-a zile din a 11-a lună a anului, 70 de lideri din lumea întreagă s-au adunat în tăcere la Arcul de Triumf din capitala franceză, în sunetul clopotelor de la bisericile pariziene, la 100 de ani de la armistiţiul de la finalul primului război mondial, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

Cancelarul Angela Merkel a stat alături de preşedintele francez Emmanuel Macron şi soţia sa Brigitte, sub ploaia de noiembrie. Câteva minute mai târziu li s-au alăturat preşedintele american Donald Trump şi soţia sa Melania, apoi, ultimul sosit, şi preşedintele rus Vladimir Putin, care l-a salutat amical pe liderul SUA, cu care a afirmat apoi că a avut o convorbire “bună”.

Citește și : Emmanuel Macron: „Naționalismul este o trădare a patriotismului”

Veniţi din Australia, Liban sau Senegal, şefii de stat şi de guvern s-au întâlnit la Paris pentru că ţările lor au trimis combatanţi în războiul din 1914-1918. Au fost astfel prezenţi, între alţii, şi preşedintele rus Recep Tayyip Erdogan, premierul canadian Justin Trudeau, regele Mohammed VI al Marocului şi preşedintele congolez Denis Sassou Nguesso.


Majoritatea lor au sosit la Elysee dimineaţa, pentru a se îndrepta apoi la bordul a opt autobuze până în apropierea Arcului de Triumf, unde au fost adăpostiţi de ploaie sub un acoperiş mobil transparent.

Măsurile stricte de securitate nu au împiedicat trei militante Femen cu bustul gol să alerge către convoiul preşedintelui american, înainte de a reţinute de forţele de ordine.

“1918 a fost acum 100 de ani. Pare departe, dar a fost ieri”, a spus Macron, singurul şef de stat care a luat cuvânt la ceremonie. “Lecţiile Marelui Război nu pot fi cele ale resentimentelor între popoare, trecutul nu trebuie uitat (…). Avem obligaţia de a ne gândi la viitor, ţinând cont de ce este important. (…) Patriotismul este exact contrariul naţionalismului”, care înseamnă “trădare”, a spus între altele preşedintele francez, înainte de a reaprinde simbolic flacăra şi de a depune o coroană la monumentul soldatului necunoscut de la picioarele Arcului. Mulţimea i-a aclamat îndelung discursul.

Sobrietatea ceremoniei a fost subliniată de intermezzo-uri cum a fost cel al violoncelistului Yo-yo Ma. Discursul lui Macron a fost urmat de fragmente din Bolero-ul lui Maurice Ravel, care a fost ambulanţier la Verdun, în 1916. În cursul comemorării, elevi au dat citire unor scrisori ale soldaţilor germani, francezi şi britanici din timpul războiului.

Ulterior, liderii au revenit cu autobuzele la Palatul Elysee pentru un dejun, în timp ce soţii şi soţiile acestora s-au dus la Versailles.

Citește și : Putin: Moscova dorește restabilirea dialogului cu Statele Unite privind Tratatul INF

Preşedintele francez urma să inaugureze duminică seara iniţiativa sa, Forumului Păcii, în prezenţa a numeroşi dintre liderii veniţi la ceremonia Armistiţiului, mai puţin preşedintele american. Donald Trump a adus un “omagiu curajoşilor americani care şi-au dat ultima suflare” luptând în primul război mondial, în cadrul unei scurte ceremonii la cimitirul american din Suresnes, pe o colină ce domină capitala franceză.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.