StiripesurseȘtirile zilei8.000 de paşi o dată sau de două ori pe săptămână...

8.000 de paşi o dată sau de două ori pe săptămână reduce riscul de mortalitate (studiu)

Publicat:

Mersul pe jos circa 8.000 de paşi, adică aproximativ 6,4 kilometri, o dată sau de două ori pe săptămână, reduce semnificativ riscul de deces prematur, potrivit unui studiu publicat marţi, relatează AFP, potrivit agerpres.

Deşi se ştie că practicarea unei activităţi fizice regulate reduce riscul de deces, studiul publicat în revista JAMA Network Open analizează beneficiile pentru sănătate ale mersului intensiv doar câteva zile pe săptămână.

Citeşte şi: Preşedinta BCE a fost uşor rănită într-un accident rutier – Black News

Cercetătorii de la Universitatea din Kyoto şi de Universitatea California din Los Angeles au analizat date despre 3.101 de adulţi americani.

Ei au constatat că cei care au mers 8.000 de paşi sau mai mult, o dată sau de două ori pe săptămână, au avut un risc cu 14,9% mai mic de a muri într-o perioadă de 10 ani decât cei care nu au atins acest nivel.


În cazul celor care făceau aceste plimbări lungi de trei până la şapte ori pe săptămână, riscul de deces a scăzut şi mai mult, cu 16,5%.

Beneficiile pentru sănătate ale mersului pe jos 8.000 de paşi sau mai mult, o dată sau de două ori pe săptămână, păreau să fie şi mai mari pentru persoanele cu vârsta de 65 de ani şi peste.

Citeşte şi: China, Japonia și războiul din Ucraina – Black News

“Numărul de zile pe săptămână în care cineva parcurge 8.000 de paşi sau mai mult a fost asociat (în cadrul studiului) cu un risc mai scăzut de mortalitate cardiovasculară şi de deces din toate celelalte cauze”, potrivit cercetătorilor.

Citeşte şi:  Contractele a mii de angajați din sănătate din Franţa, care nu s-au vaccinat, au fost suspendate

“Acest studiu sugerează că indivizii pot obţine beneficii semnificative pentru sănătate din mersul pe jos doar câteva zile pe săptămână”, au mai spus ei. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Sistem inedit pentru turiști. Regula celor 40 de minute la șezlonguri, cum și unde se aplică

O mare companie de croaziere a lansat un sistem inedit care vizează utilizarea șezlongurilor. Se numește regula celor 40 de minute și presupune „confiscarea”...

Nou proces împotriva lui Michael Jackson: patru frați susțin că au fost abuzați în copilărie

Un nou proces civil a fost intentat împotriva entității care administrează averea și drepturile lui Michael Jackson, în urma unor acuzații de abuz sexual...

Vizualizările pieselor lui Michael Jackson au crescut cu 95% în SUA după lansarea filmului ‘Michael’

Redările pieselor lui Michael Jackson au crescut cu 95% în SUA în weekend, față de perioada similară anterioară, potrivit datelor Luminate, care indică o...

Meta ar încălca regulamentul UE privind serviciile digitale, se arată într-o constatare preliminară a Comisiei, care se referă la utilizarea Instagram și Facebook de...

Comisia Europeană constată, cu titlu preliminar, că Meta încalcă Regulamentul privind serviciile digitale pentru că nu a împiedicat minorii sub 13 ani să utilizeze...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.