StiripesurseSocial9600 de familii vor putea beneficia de vouchere pentru a-și...

9600 de familii vor putea beneficia de vouchere pentru a-și cumpăra frigidere și mașini de spălat noi

Publicat:

9600 de familii vor putea beneficia de vouchere pentru a-și cumpăra frigidere și mașini de spălat noi

Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED) a lansat astăzi cea de-a doua sesiune a Programului de Vouchere pentru Electrocasnice, în cadrul căreia 9653 de familii din Republica Moldova vor putea beneficia de vouchere în valoare de până la șapte mii de lei pentru a-și procura echipamente electrice noi și eficiente energetic, transmite MOLDPRES.

Beneficiarii vor avea la dispoziție vouchere care vor acoperi până la 70% din prețul de achiziție al electrocasnicelor noi, dar nu mai mult decât valoarea voucherului care nu depășește suma de șapte mii de lei. Banii vor putea fi folosiți pentru a procura frigidere, inclusiv cele cu congelator integrat și mașini de spălat, inclusiv cele cu uscător integrat, potrivit radiochisinau.md.

Citește și: Apa este în pericol în Europa, avertizează Agenţia Europeană de Mediu

Voucherul poate fi valorificat de către beneficiar sau o altă persoană în baza unei procuri notariale sau împuterniciri electronice înregistrate din partea beneficiarului de voucher.

CNED a precizat că voucherele vor fi distribuite astfel încât să includă o gamă variată de gospodării vulnerabile, asigurând sprijin pentru familiile cu copii, pensionari, persoane cu nevoi speciale, precum și pentru alte gospodării vulnerabile energetic.


Persoanele care au nevoie de informații suplimentare, pot contacta linia verde CNED la numărul 0 8005 5005 sau pot trimite un e-mail la info@ecovoucher.md.

„Prin facilitarea accesului la electrocasnice cu un consum redus de energie, programul contribuie la optimizarea cheltuielilor gospodărești, conservarea resurselor naturale și diminuarea emisiilor de carbon, accelerând tranziția către un viitor mai verde și sustenabil”, a menționat CNED.

Programul de Vouchere pentru Electrocasnice este implementat de Centrul Național pentru Energie Durabilă și Ministerului Energiei, finanțat din bugetul de stat, cu sprijinul Uniunii Europene.

Citește și: Rusia îşi va reduce prezenţa consulară în Norvegia

Prima sesiune a Programului de vouchere pentru electrocasnice a fost lansată pe 30 septembrie și a durat trei săptămâni. În cadrul acesteia, 3.116 de familii vulnerabile au înlocuit aparatele vechi și energofage cu unele noi și eficiente energetic.

Anul trecut, în Republica Moldova a fost implementat Programul pilot „Rabla pentru electrocasnice”, prin intermediul căruia mai mulți cetățeni au beneficiat de vouchere pentru înlocuirea electrocasnicelor vechi. Acesta a avut un buget de 5,8 milioane de euro și a fost dezvoltat cu suportul financiar al Uniunii Europene, fiind implementat de PNUD Moldova.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Marina Tauber şi Diana Șoșoacă au împărțit scena la Forumul lui Putin

Eurodeputata ”suveranistă” din România, Diana Șoșoacă, și condamnata fugară Marina Tauber, mâna dreaptă a oligarhului Ilan Șor, au împărțit scena la o dezbatere dedicată...

12 străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 62.969 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

Zaharova a caracterizat drept un JAF în toată regula atacurile teroriste ale Kievului comise în Marea Neagră

Forțele Armate Ucrainene efectuează raiduri banditești asupra navelor, acuzând Rusia, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, transmite TASS,...

Două mari companii româneşti se află pe lista celor care ar urma să investească peste 1 miliard de euro în R. Moldova

Două mari companii de renume, cu capital românesc, vor investi major în dezvoltarea Republicii Moldova. În acest sens, la Chișinău au fost semnate proiectele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.