StiripesurseDiasporaCe s-a întâmplat în 1934, prima dată când s-a proclamat independența...

Ce s-a întâmplat în 1934, prima dată când s-a proclamat independența Cataloniei

Publicat:

Preşedintele guvernului autonom al Cataloniei Lluis Companys proclama, la 6 octombrie 1934, un ”stat catalan în cadrul unei Republici federale a Spaniei” inexistente, pentru a se preda după zece ore, în care au fost ucise zeci de persoane, scrie AFP.

Atunci când a făcut această proclamaţie, partidele de stânga au declanşat o ”grevă generală revoluţionară” în semn de protest faţă de intrarea în Guvern a trei miniştri dintr-o coaliţie de partide de dreapta, CEDA.

”Catalani!”, striga el de la balconul Generalitat, sediul Guvrnului catalan, ”în acest moment solemn, în numele poporului şi Parlamentului, Guvernul pe care-l prezidez îşi asumă toate puterile în Catalonia, proclamă statul catalan al Republicii federale spaniole, iar în vederea stabilirii şi întăririi relaţiilor cu liderii protestului general împotriva fascimsului, îi invit să înfiinţeze în Catalonia Guvernul provizoriu al Republicii”.

Companys nu i-a consultat anterior pe liderii grevei generale, iar Republica a II-a nu era federală.

Însă, o primă oară, fără să aştepte adoptarea Consituţiei în decembrie 1931, Catalonia, autoproclamată Republică, a încercat să se doteze cu un statut de autonomie care era compatibil doar cu un model de stat federal.


Guvernul de la Madrid a fost nevoit să poate negocieri dure pentru a se ajunge la competenţe acceptabile în noul stat unitar.

Răspunsul Guvernului nu s-a lăsat aşteptat.

Comandantul militar din Catalonia, generalul Domingo Batet, a refuzat să se pună la ordinul Generalitat, iar după ce s-a consultat cu şeful Guvernului de la Madrid a proclamat starea de război.

Un infanterist a căzut sub gloanţele unui miliţian, iar armata a răspuns cu tunul.

Confruntările din acea noapte s-au soldat cu 46 până la 80 de morţi, potrivit istoricilor.

La ora 6.00 dimineaţa, pe 7 octombrie, la zece ore de la proclamaţie, Companys a anunţat că se predă generalului Batet.

El a fost arestat împreună cu Guvernul şi mai mulţi deputaţi. Fotografia în care apar în spatele gratiilor avea să facă înconjorul lumii.

La 14 decembrie, o lege suspenda pe termen nedefinit autonomia Cataloniei.

Refugiat în Franţa după Războiul Civil (1936-1939), Companys a fost arestat de germani în 1940 şi predat dicatatorului Francisco Franco.

El a fost executat prin împuşcare pe 15 octombrie, la Montjuic, o fortăreaţă care străjuieşte Barcelona.

El a devenit un erou al susţinătorilor catalani ai independenţei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ceban critică deja Guvernul Tofan și-l acuză că limitează puterile Primăriei

Ion Ceban, președintele Partidului MAN, primarul Chișinăului, a criticat dur programul de activități al Guvernului prezentat de candidatul la funcția de prim-ministru Vasile Tofan. El...

Vasile Tofan: Suntem recunoscători României pentru sprijinul constant acordat în parcursul european al R.Moldova

Scopul acestui Guvern este să ducă Republica Moldova în Uniunea Europeană. Suntem recunoscători României pentru sprijinul constant acordat în acest parcurs. Declarația a fost...

Au fost adoptate o mie de decizii privind amalgamarea voluntară

O mie de decizii privind amalgamarea voluntară a primăriilor au fost adoptate, iar 70% dintre administrațiile locale sunt implicate în proces. Declarația a fost...

Grosu: Noul Guvern va obține votul de încredere al Parlamentului și își va începe activitatea fără întârziere

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a apreciat Programul de activitate prezentat de premierul desemnat, Vasile Tofan, drept un document amplu și bine structurat, axat pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.