StiripesurseȘtirile zileiPanama - Un social-democrat, favoritul pentru fotoliul prezidențial

Panama – Un social-democrat, favoritul pentru fotoliul prezidențial

Publicat:

Social-democratul Laurentino “Nito” Cortizo este favoritul alegerilor prezidenţiale care au loc duminică în Panama, mic stat din America Centrală marcat de scandalul “Panama Papers” şi de o corupţie endemică, relatează AFP şi Reuters, scrie agerpres.

Câştigătorul scrutinului, care are un singur tur, îi va succeda lui Juan Carlos Varela, care nu mai candidează pentru un nou mandat, în condiţiile în care popularitatea sa a avut de suferit din cauza scăderii activităţii economice, creşterii costului vieţii, a scandalurilor de corupţie şi a crizei din sectoarele sănătăţii şi justiţiei.

Citește și : Serghei Lavrov îl primește la Moscova pe omologul său din Venezuela

Cortizo (66 de ani), fost ministru al agriculturii, care reprezintă Partidul revoluţionar democrat PRD, este creditat cu 36,1% din intenţiile de vot, devansându-i pe ceilalţi şase candidaţi. Este urmat de fostul ministru de externe Romulo Roux, din Partidul Schimbării democratice (dreapta), cu 26,2%, şi independentul Ricardo Lombana (19,6%).

La trei ani de la dezvăluirile din Panama Papers, ţara nu a reuşit să scape de imaginea de paradis fiscal şi a fost afectată şi de scandalul comisioanelor ilegale distribuite de grupul brazilian de construcţii Odebrecht.


De nemulţumirea provocată de corupţie ar putea profita independentul Lombana, care a primit în ultimele zile de campanie şi susţinerea legendei muzicii salsa Ruben Blades. Muzicianul în vârstă de 70 de ani i-a îndemnat joi pe compatrioţii săi, fără a menţiona nume, să voteze pentru un candidat independent, care să lanseze o reformă constituţională cu menirea de a stopa corupţia, ceea ce corespunde exact programului lui Lombana.

Citește și : Cutremur de 5.8 grade pe Richter în Japonia

În afară de preşedinte, cei 2,7 milioane de alegători înscrişi trebuie să-i mai desemneze duminică şi pe cei 71 de membri ai parlamentului unicameral, 81 de primari şi alţi 700 de aleşi locali.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.