StiripesurseDiasporaAustria: Anchetă după intervenţia poliţiei la o manifestaţie privind schimbările climatice

Austria: Anchetă după intervenţia poliţiei la o manifestaţie privind schimbările climatice

Publicat:

Procurori austrieci au declarat miercuri că investighează intervenţia poliţiei asupra unor militanţi care participau la o manifestaţie împotriva schimbărilor climatice în care un manifestant a fost pus sub o camionetă a poliţiei, relatează dpa, potrivit agerpres.

Un videoclip despre situaţia potenţial mortală postat pe social-media “arată într-adevăr o situaţie periculoasă”, a admis poliţia din Viena într-un mesaj postat pe Twitter, după ce iniţial a acuzat mass-media de relatări subiective şi nefondate.

Citește și : ‘Cine a pierdut aseară 590 de kg de cannabis?’ – Întrebarea plină de sarcasm a poliției indiene pe rețelele de socializare (FOTO)

Acest lucru şi alte câteva presupuse cazuri de brutalitate ale poliţiei au fost consemnate vinerea trecută, când mii de oameni au participat la Viena la o manifestaţie paşnică privind schimbările climatice.

Spre finalul evenimentului, aproximativ 100 de protestatari au organizat o manifestaţie de tip sit-in pe un drum aglomerat în centrul oraşului. Poliţia i-a îndepărtat folosind forţa.


În înregistrări ale operaţiunii apar doi ofiţeri care pun la pământ un bărbat, acesta fiind cu capul sub o camionetă de poliţie. Când porneşte vehiculul, ofiţerii îl scot în ultima secundă pentru a nu-i fi strivit capul de roţile vehiculului.

O altă înregistrare arată un poliţist lovind în mod repetat un bărbat care este imobilizat de alţi poliţişti, în timp ce colegi ai acestora se întorc astfel încât să nu fie martori la scenele de violenţă.

Citește și : Românii, în topul expulzărilor din Franța – Parisul a cheltuit pentru repatrieri 468 de milioane de euro anul trecut

Cu toate acestea, un alt protestatar a declarat pentru agenţia de presă APA că un ofiţer de poliţie şi-a rupt mâna.

Autoritatea de urmărire penală din Viena a declarat că investighează patru ofiţeri suspectaţi de vătămări grave şi de periclitare a siguranţei fizice. Autorităţile din Viena se pregătesc pregătesc o demonstraţie împotriva violenţei poliţiei, ce va fi organizată joi în urma acestor incidente.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.