StiripesurseȘtirile zileiAutorităţile americane l-au arestat pe autorul atacului din Colorado

Autorităţile americane l-au arestat pe autorul atacului din Colorado

Publicat:

Poliţia din Colorado a capturat joi un bărbat acuzat că a intrat liniştit într-un supermarket Walmart din oraşul Thornton şi a împuşcat mortal trei oameni, după care a plecat mai departe cu maşina, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Scott Ostrem, în vârstă de 47 de ani şi fără conflicte notabile cu legea, a fost reţinut fără incidente a doua zi după faptele produse miercuri seara, în baza unor informaţii primite de la public. Poliţia încă nu a stabilit care au fost motivele atacului.

Ostrem a intrat “cu nonşalanţă” miercuri seara în magazinul din Thornton, o suburbie a Denverului, şi a deschis focul asupra angajaţilor şi a celor aflaţi la cumpărături. Doi bărbaţi au murit pe loc şi o femeie a murit mai târziu la spital. Nu au existat alţi răniţi. Martorii au afirmat că individul a intrat în supermarket şi a tras pur şi simplu în direcţia unui grup de oameni, a explicat un purtător de cuvânt al poliţiei, Victor Acvila.

Acesta a precizat că nu există indicii că ar fi fost vorba de un act de terorism şi nimeni nu a revendicat responsabilitatea atacului, dar “nu se poate exclude nimic”. Deocamdată, Ostrem este aşteptat vineri în faţa unui tribunal local pentru a i se aduce la cunoştinţă acuzaţiile împotriva sa.


Nu este primul incident de acest gen din zona Denverului. În 2012, un pistolar a omorât 12 oameni la un cinematograf unde rula un film din seria Batman. Asasinul, James Holmes, se află în prezent după gratii, fiind condamnat la 12 pedepse de închisoare pe viaţă fără posibilitatea de eliberare. În 1999, doi elevi din clasa a 12-a şi-au împuşcat mortal 12 colegi şi un profesor la liceul Columbine, după care s-au sinucis în biblioteca şcolii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.