StiripesurseExterneÎnchisoare pe viaţă pentru traficanţii care au ŞOCAT toată Europa

Închisoare pe viaţă pentru traficanţii care au ŞOCAT toată Europa

Publicat:

Patru traficanţi de persoane au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă joi de un tribunal din Ungaria pentru decesul a 71 de migranţi ale căror corpuri în descompunere au fost găsite în interiorul unui camion frigorific abandonat pe o autostradă în Austria în august 2015, informează Reuters, potrivit agerpres.

Într-o hotărâre definitivă, judecătorul Erik Mezolaki a declarat că trei dintre traficanţi nu vor avea nicio posibilitate de eliberare condiţionată, în timp ce al patrulea ar putea beneficia de aceasta după ce îşi va ispăşi pedeapsa minimum 30 de ani.

Citeşte şi: Pentagonul trimite rachete Patriot în zona Golfului Persic

Şeful afgan al reţelei şi trei complici bulgari au fost găsiţi vinovaţi de omucidere involuntară pentru că au refuzat să oprească furgoneta frigorifică şi să deschidă uşile pentru a lăsa să intre aer, în pofida rugăminţilor celor dinăuntru.

Pasagerii au înţeles că riscă să se sufoce şi atunci au lovit în uşă, au ţipat şi strigat încercând să atragă atenţia şoferului, a declarat un judecător într-o audiere anterioară anul trecut.


Vezi şi: Susţinătorii opoziţiei albaneze s-au luat la bătaie cu forţele de ordine – VIDEO

Moartea acestor migranţi – 59 de bărbaţi, opt femei şi patru copii – provenind din Siria, Irak şi Afganistan a şocat Europa, în timp ce ţările europene luptau să facă faţă unui aflux masiv de migranţi.

Acesta a fost cel mai tragic incident produs pe aşa-zisa ‘ruta balcanică’ a migraţiei, pe unde sute de mii de persoane fugeau de război şi sărăcie din Orientul Mijlociu, Africa şi Asia, încercând să ajungă în Occident. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.