StiripesurseExternePreşedintele Georgiei acuză 'coloana a cincea' a Rusiei pentru violenţele de...

Preşedintele Georgiei acuză ‘coloana a cincea’ a Rusiei pentru violenţele de la Tbilisi

Publicat:

Preşedintele Georgiei, Salome Zurabişvili, a lăsat să se înţeleagă că la originea violenţelor de joi seara din faţa parlamentului de la Tbilisi, care riscă să divizeze ţara, s-ar afla ‘coloana a cincea’ a Rusiei, ţară pe care ea a numit-o drept ‘inamic şi ocupant’, informează Reuters, potrivit agerpres.

Declaraţiile preşedintei georgiene survin în contextul violenţelor produse la Tbilisi, unde poliţia a recurs la gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc pentru a-i dispersa pe manifestanţii care au încercat joi seara să ia cu asalt clădirea parlamentului ţării.

Citeşte şi: Trump a ordonat atacarea Iranului, dar apoi s-a răzgândit brusc

Confruntările dintre manifestanţi şi scutieri s-au soldat cu zeci de răniţi de ambele părţi: 39 de poliţişti şi 30 de manifestanţi, conform AFP. Unii dintre manifestanţii au rămas fără un ochi, în cursul ciocnirilor fiind agresaţi şi unii dintre ziariştii prezenţi în piaţă, conform media ruse.

Moscova a acuzat de instigare la violenţe forţe radicale politice din Georgia, care – potrivit ei – propagă sentimente antiruseşti.


Mai multe mii de georgieni s-au adunat în faţa parlamentului georgian pentru a protesta împotriva vizitei deputatului rus Serghei Gavrilov, deputat în Duma de Stat (camera inferioară rusă). Gavrilov a vorbit de la tribuna forului legislativ georgian, fiind invitat la Tbilisi cu ocazia forului Adunării Interparlamentare privind Ortodoxia (IAO), un organism instituit de parlamentul grec în 1993 pentru a încuraja relaţiile dintre parlamentarii creştin-ortodocşi.

Gavrilov, preşedinte al Adunării Generale a IAO, a vorbit în faţa celor prezenţi în limba rusă chiar de pe locul rezervat de regulă preşedintelui parlamentului Georgiei. Faptul a provocat indignarea unor politicieni georgieni care doresc ca Rusia să fie ţinută la distanţă.

Potrivit AFP, aproximativ 10.000 de persoane s-au adunat în centrul capitalei georgiene pentru a cere demisia preşedintelui legislativului, Irakli Kobakhidze, după ce s-a aflat că deputatul rus a vorbit chiar de pe scaunul său din prezidiu.

‘Rusia este inamicul nostru şi ţară ocupant. A cincea coloană pe care ea o dirijează poate fi mai periculoasă decât o agresiune deschisă’, a afirmat Zurabişvili într-o postare pe pagina sa de Facebook. ‘Doar Rusia beneficiază de pe urma sciziunii ţării şi a societăţii şi a confruntării interne şi aceasta este astăzi cea mai puternică armă a sa’, a subliniat preşedinta Georgiei.

Influenţa rusă în Georgia reprezintă un subiect extrem de sensibil. Această ţară mică din Caucazul de Sud, aliată a SUA, s-a confruntat cu Moscova într-un scurt conflict de cinci zile în august 2008.

Citeşte şi: Confruntări violente în faţa Parlamentului din Georgia. Poliţiştii au tras cu gloanţe de cauciuc!

Georgia a întrerupt legăturile diplomatice cu Rusia după ce Moscova a recunoscut în acelaşi august fierbinte din 2008 independenţa celor două regiuni separatiste georgiene Osetia de Sud şi Abhazia, unde Rusia dispune în prezent de baze militare.

Moscova a acuzat vineri forţele de opoziţie georgiene de încercarea de a împiedica o îmbunătăţire a relaţiilor dintre cele două ţări, a informat agenţia de presă TASS, după violenţele de seara trecută de la Tbilisi. Ministerul de Externe rus a declarat că forţe ‘radicale’ au organizat deliberat manifestaţii joi seara în timpul vizitei unei delegaţii ruse la Tbilisi. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cel mai lung zbor direct din lume va decola în 2027

Compania aeriană australiană Qantas a confirmat că în octombrie 2027 va introduce cel mai lung zbor de pasageri fără escală din lume pe ruta...

OPEC: sunt necesare investiții de 17.700 miliarde de dolari în petrol până în 2050

Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a transmis că nu întrevede un punct maxim al cererii mondiale de ţiţei în următorii 25 de ani...

Friedrich Merz consideră că Europa și SUA revin la o poziție comună pe tema Ucrainei

Țările din G7 intenționează să intensifice presiunea asupra Rusiei din cauza războiului împotriva Ucrainei. La summitul de la Évian-les-Bains, liderii au discutat despre noi...

Ucraina, inclusă în noul pachet de ajutor umanitar american de peste un miliard de dolari

Statele Unite vor direcționa peste un miliard de dolari pentru ajutor umanitar acordat milioanelor de oameni din întreaga lume, printre statele care vor beneficia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.