StiripesursePoliticăIgor Grosu face o vizită oficială în Cehia

Igor Grosu face o vizită oficială în Cehia

Publicat:

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va efectua o vizită oficială în Republica Cehă. Vizita este preconizată pentru perioada 22-23 iunie.

Potrivit informației oferite de Parlamentul R. Moldova, vizita are loc la invitația președintelui Senatului ceh, Miloš Vystrčil, și va include întrevederi cu oficialii Republicii Cehe.

Citeşte şi: Rusia este acuzată că ignoră hotărârea CtEDO privind școlile cu predare în limba română din Transnistria – Stiripesurse.md

Printre acestea se numără întrevederea cu Miloš Vystrčil, urmată de o conferință de presă comună, precum și vor avea loc discuții cu președintele Camerei Deputaților a Parlamentului Republicii Cehe, Tomio Okamura. Programul mai include o întâlnire cu membrii Grupului interparlamentar de prietenie, unde vor fi abordate oportunități de dezvoltare a cooperării dintre legislativele din cele două țări.

La Guvern, Igor Grosu va discuta cu Prim-ministrul Cehiei, Andrej Babiš, și cu viceprim-ministrul și ministrul Apărării al Republicii Cehe, Jaromír Zůna.


Discuțiile vor viza consolidarea relațiilor bilaterale moldo-cehe, cooperarea interparlamentară și sprijinul acordat Republicii Moldova în procesul de integrare europeană.

Pe parcursul vizitei în Cehia, Președintele Parlamentului va participa și la prezentarea filmului realizat de regizorul ceh Petr Voldán, „Repere din Moldova”, o producție dedicată Republicii Moldova și promovării imaginii statului nostru peste hotare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Victoria Furtună propune renunțarea la BAC-ul obligatoriu

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, susține că sistemul educațional din Republica Moldova are nevoie de schimbări profunde și propune o reformă care să...

Impactul reformei TVA nu va depăși 200 de lei lunar pentru 80% dintre cetățeni

Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, susține că reforma fiscală ce prevede uniformizarea cotei TVA și eliminarea unor facilități fiscale nu va afecta semnificativ majoritatea populației,...

UE acordă noi granturi Moldovei

Organizațiile din Republica Moldova au acces la noi oportunități de finanțare europeană, după ce Agenția de Guvernare Electronică (AGE) a anunțat lansarea unui nou...

Trump și Zelenski la G7: “Războiul trebuie să se termine curând, sancțiuni asupra petrolului rusesc”

 "Rusia trebuie să facă un acord", a declarat Donald Trump. Mult așteptata întâlnire bilaterală pe marginea G7 dintre președintele SUA și Volodimir Zelenski, mult...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.