StiripesurseSintezeRuşii se gândesc cum să-şi protejeze mai bine specialiştii care lucrează...

Ruşii se gândesc cum să-şi protejeze mai bine specialiştii care lucrează la o centrală nucleară din Iran

Publicat:

Rusia studiază posibilitatea sporirii măsurilor de securitate în cazul specialiştilor ruşi care lucrează la centrala nucleară de la Bushehr, din sudul Iranului, a declarat miercuri ministrul adjunct de Externe, Serghei Riabkov, citat de EFE, potrivit agerpres.

El a afirmat, pentru agenţia rusă RIA Novosti, că tema este analizată de persoanele responsabile, dar conceptul de securitate fizică înseamnă că măsurile luate pe acest subiect nu pot fi dezvăluite.

Citeşte şi: Cutremur puternic în Panama – VIDEO

Potrivit oficialului, “dacă SUA urmau o linie politică mai responsabilă, nu ar fi existat toate problemele cu care ne confruntăm în prezent”, cu referire la creşterea tensiunilor dintre Washington şi Teheran, fapt ce ar putea pune eventual în pericol specialiştii ruşi care lucrează la Bushehr.

Construcţia centralei nucleare de la Bushehr a început în anii 1970 cu ajutor german, dar proiectul a fost întrerupt după triumful Revoluţiei Islamice în 1979 şi nu a mai fost reluat până în februarie 1998, odată cu semnarea unui acord cu Rusia.


Deşi construcţia s-a prelungit mai mulţi ani din cauza opoziţiei occidentale, centrala a fost pusă în funcţiune în august 2010 şi a ajuns la randament complet în iunie 2013.

Tensiunea dintre SUA şi Iran s-a intensificat după ce Washingtonul s-a retras anul trecut din acordul nuclear cu Teheranul, dar a atins noi cote din aprilie, când preşedintele american, Donald Trump, a decis să nu reînnoiască derogările în ce priveşte cumpărarea de petrol iranian.

Citeşte şi: Poliţia de frontieră americană a rămas fără şef. John Sanders şi-a dat demisia!

La aceasta s-au adăugat creşterea prezenţei militare americane în Orientul Mijlociu şi sabotajul ce a vizat patru petroliere.

Ultimul incident a fost doborârea joi a dronei americane MQ-4 Triton care, conform Iranului, a violat spaţiul său aerian, ceea ce Pentagonul a respins.

Drept urmare, Trump a impus luni sancţiuni ce îl vizează pe liderul suprem iranian, Ali Khamenei, dar şi pe alţi oficiali de la Teheran.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.