StiripesurseDiasporaMacron vrea să se ajungă la summitul de duminică la un...

Macron vrea să se ajungă la summitul de duminică la un acord asupra funcţiilor de conducere ale UE

Publicat:

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat joi că ar dori să se ajungă la un acord în timpul summitului extraordinar de la Bruxelles, duminică, asupra nominalizărilor pentru principalele funcţii la conducerea Uniunii Europene (UE), pentru a evita “un ciclu de disfuncţionalitate instituţională”, informează AFP, potrivit agerpres.

“Obiectivul este ca aceste nominalizări să se facă duminică (…), pentru că, în caz contrar, aceasta înseamnă că vom intra într-un ciclu de disfuncţionalitate instituţională”, a declarat preşedintele francez în faţa jurnaliştilor, în a doua zi a vizitei sale în Japonia.

Citește și : Cutremur puternic în largul Insulelor Kermadec

Duminică, “vom avea cele trei nume care depinde de noi”, liderii celor 28 (de ţări membre ale UE), adică numele viitorilor preşedinţi ai Comisiei Europene şi Consiliului European, precum şi pe cel al Înaltului Reprezentant pentru Afaceri Externe al UE, a adăugat el.

După eşecul negocierilor, liderii ţărilor din UE se vor întruni duminică seara pentru un summit de criză de două zile, înainte de sesiunea inaugurală a noului Parlament European.


Până atunci vor continua negocierile conduse de actualul preşedinte al Consiliului European, Donald Tusk, în special în marja summitului G20 care va începe vineri în Osaka (Japonia), unde va fi prezentă şi cancelarul german Angela Merkel.

Preşedintele francez a reafirmat că alegerea unuia dintre “spitzenkandidaten” (candidaţi capi de listă ai principalelor grupuri politice europene) “nu mai este o opţiune”, pentru că niciunul dintre cele trei nume propuse (Manfred Weber, Frans Timmermans şi Margrethe Vestager) “nu au majoritate”.

Citește și : Întâlnire Donald Trump- Xi Jinping în cadrul summitului G20 din Japonia

“Vrem o echipă care să fie coerentă, care să aibă cele mai bune competenţe şi care să se alinieze strategiei pe care am pus-o în aplicare”, a reiterat Macron. “Puţin îmi pasă să avem, de exemplu, un francez (într-un post de conducere în UE) dacă acesta gândeşte contrariul a ceea ce noi am pus pe masă. Nu aşa funcţionează Europa. Şi adesea s-a ajuns la un compromis asupra unor oameni care, în fond, nu aveau capacitatea de pune cu adevărat în aplicare ce se dorea”, a adăugat preşedintele francez.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.