StiripesurseȘtirile zileiHawaii ridică nivelul de alertă vulcanică

Hawaii ridică nivelul de alertă vulcanică

Publicat:

Geologii americani au ridicat la nivelul galben gradul de alertă pentru vulcanul Mauna Loa din Hawaii, unde s-au înregistrat cel puţin 50 de seisme de mică intensitate începând cu luna octombrie a anului trecut, au precizat marţi oamenii de ştiinţă, potrivit Reuters, transmite şi agerpres.

O erupţie a Mauna Loa, cel mai mare vulcan activ din lume, nu pare însă iminentă. Creşterea activităţii seismice indică o schimbare ”în sistemul de depozitare a magmei de mică adâncime” aflată sub munte, a precizat Observatorul Vulcanic din Hawaii (HVO) într-un mesaj de alertă.

Citeşte şi: ‘OMUL lui Merkel’ va fi noul preşedinte al Comisiei Europene

“Aşa cum s-a întâmplat în trecut, este posibil ca agitaţia care se manifestă în prezent în straturile inferioare să continue la intensităţi diferite timp de mai multe luni sau chiar ani fără să se producă o erupţie”, a precizat observatorul. “Activitatea prezentă poate fi un semn timpuriu al unei posibile erupţii. În acest moment, nu putem stabili care dintre aceste scenarii este mai probabil.”

Galbenul reprezintă cel de-al doilea nivel de alertă pe scara de culori a Observatorului Vulcanic din Hawaii, deasupra nivelului verde, care indică ”stare normală, non-eruptivă”. Portocaliul este folosit atunci când vulcanul manifestă ”activitate accentuată sau în creştere cu potenţial ridicat de erupţie”. Nivelul roşu, cel mai ridicat grad de alertă, indică o erupţie iminentă.


“HVO speră ca instrumentele de monitorizare să detecteze semnele unui potenţial crescut de erupţie cu zile sau săptămâni înainte ca aceasta să se producă”, a mai precizat observatorul. “Cu toate acestea, este de asemenea posibil ca intervalul de timp până în momentul erupţiei să fie mai mic – ore sau zile. Toate comunităţile aflate pe versantul vulcanului ar trebui să fie pregătite”.

Precedentul episod de activitate vulcanică înregistrat în Hawaii s-a produs vara trecută, sub forma unei erupţii distructive de lavă expulzată din mai multe fisuri apărute la baza vulcanului Kilauea, situat tot pe Big Island.

Kilauea a expulzat râuri întregi de rocă topită, care au înghiţit sute de locuinţe înainte de a se revărsa în ocean la finalul unui traseu de mai mulţi kilometri, distrugând în drumul său două cartiere de locuinţe aflate pe ţărm.

Distrugerea acestor proprietăţi ca urmare a activităţii vulcanice din perioada mai-august 2018 a marcat cea mai devastatoare erupţie înregistrată în cazul vulcanului Kilauea sau al altui vulcan din istoria statului american Hawaii.

Citeşte şi: Charles Michel îi ia locul lui Tusk la conducerea Consiliului European

Mauna Loa, care ocupă peste jumătate din teritoriul Big Island şi are o înălţime de 4.169 metri deasupra nivelului Oceanului Pacific, a erupt cel mai recent în martie şi aprilie 1984, expulzând un rău de lavă care a ajuns la 8,05 kilometri de oraşul Hilo.

Vulcanul a produs râuri de lavă de mari dimensiuni, care au ajuns în ocean cel puţin de opt ori începând cu anul 1868, iar erupţiile sale au provocat distrugerea unor localităţi în două rânduri, în 1926 şi 1950.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.