StiripesurseDiasporaNoua Democraţie a câştigat alegerile legislative anticipate din Grecia; Syriza îşi...

Noua Democraţie a câştigat alegerile legislative anticipate din Grecia; Syriza îşi recunoaşte înfrângerea

Publicat:

Partidul Conservator grec Noua Democraţie (ND), condus de Kyriakos Mitsotakis, a câştigat alegerile legislative anticipate desfăşurate duminică în Grecia, devansând formaţiunea de stânga Syriza a actualului premier Alexis Tsipras, arată un sondaj publicat la ieşirea de la urme, transmite AFP, potrivit agerpres.

Conform acestui sondaj, Noua Democraţie a obţinut circa 40% din voturi, iar Syriza circa 28,5%. Pe locul trei vine formaţiunea de centru-stânga Mişcarea Schimbării (KINAL), cu 6-8%, urmată de comuniştii din partidul KKE, cu 5-7%. Mai multe alte partide mai mici se află sub pragul de 3%, inclusiv formaţiunea de extremă-dreapta Zorii Aurii.

Citește și : Administrația de la Teheran va crește concentrația uraniului îmbogățit peste limita permisă în Acordul Nuclear

Dacă aceste rezultate se vor confirma după numărarea voturilor, partidul lui Kyriakos Mitsotakis (fiul fostului premier Konstantinos Mitsotakis) ar putea forma singur o majoritate în legislativ, ceea ce i-ar permite alcătuirea unui guvern de dreapta care nu ar avea nevoie de alianţe cu alte formaţiuni.

Un reprezentant al partidului Syriza, Panos Skourletis, a recunoscut înfrângerea formaţiunii sale. ”Avem o victorie clară pentru Noua Democraţie. Să vedem cum o vor folosi”, a spus acesta la postul naţional de televiziune.


Pierderea scrutinului de către partidului lui Tsipras era una aşteptată, actualul premier fiind acuzat că şi-a ”trădat” electoratul prin acceptarea măsurilor de austeritate impuse de instituţiile europene şi de creditorii internaţionali, deşi când a ajuns la putere în 2015 el a promis că va pune capăt austerităţii. Tsipras a convocat atunci şi un referendum, la care electoratul a respins la îndemnurile sale condiţiile impuse de creditorii internaţionali pentru salvarea economiei Greciei, condiţii pe care însă după referendum el le-a aplicat în mare parte.

Citește și : Cel puţin 14 morţi şi 140 de răniţi în urma unui atentat în provincia afgană Ghazni

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.