StiripesurseȘtirile zileiStatul de drept s-a prăbuşit în Venezuela sub regimul Maduro (CIJ)

Statul de drept s-a prăbuşit în Venezuela sub regimul Maduro (CIJ)

Publicat:

Statul de drept s-a prăbuşit în Venezuela sub administraţia preşedintelui Nicolas Maduro, care a uzurpat prerogativele puterilor legislativă şi judiciară, a transmis luni Comisia Internaţională a Juriştilor (CIJ), relatează Reuters, potrivit agerpres.

CIJ a făcut apel la autorităţile venezuelene să reinstituie instituţiile democratice ca parte a unei soluţii la criza politică, economică şi umanitară care afectează Venezuela, ţară membră a OPEC.

Citește și : ONU, ‘şocată’ de condiţiile de detenţie a migranţilor în Statele Unite

Guvernul şi o Curte Supremă subordonată au lăsat Adunarea Naţională fără majoritatea puterilor sale, după ce opoziţia a obţinut majoritatea în legislativ la alegerile din 2015.

Parlamentarii loiali lui Maduro nu participă la sesiunile Adunării Naţionale, dar merg în schimb la reuniunile Adunării Constituante, un organism legislativ care se întruneşte în aceeaşi clădire.


Adunarea Constituantă, creată în urma unor alegeri din 2017 boicotate de opoziţie, este controlată de Partidul Socialist aflat la guvernare, iar puterile sale le înlocuiesc pe cele ale Adunării Naţionale.

Sam Zarifi, secretarul general al CIJ, a prezentat, la Geneva, cel mai nou raport al său despre Venezuela: “Nu e loc de dezbatere”.

“Atenţia acestui raport este asupra uzurpării autorităţii legislativului de către guvern în Venezuela. Acest lucru vine după ce sistemul judiciar a fost pus sub control”, a spus el într-un briefing de presă.

“Pare destul de clar că, drept răspuns la pierderea sprijinului direct în adunarea legislativă, guvernul a decis să zdrobească principiul statului de drept şi al separării puterilor”, a afirmat el.

Adunarea Constituantă “a fost creată impropriu şi ilegitim” şi şi-a depăşit cu mult rolul declarat, a mai spus Zarifi, adăugând că “de fapt pare să facă orice, mai puţin să discute cu adevărat noua Constituţie”.

Rafael Chavero Gazdik, profesor de Drept Constituţional la Universidad Central de Venezuela, a spus că noul organism nu a lucrat la niciun proiect de revizuire a Constituţiei.

Citește și : Papa Francisc: ‘Migranții sunt simbolul tuturor celor excluşi’

“Practic, este un organism care îl ajută pe preşedinte să facă ce vrea fără a respecta statul de drept”, a precizat el.

După ce le-a fost ridicată imunitatea, patru membri ai Adunării Naţionale sunt la închisoare şi alţi 22 au fugit din Venezuela, a spus Chavero.

Opoziţia din Venezuela se va întâlni cu reprezentanţi ai guvernului Maduro în Barbados pentru discuţii mediate de Norvegia, au anunţat duminică părţile implicate, în cadrul eforturilor de rezolvare a crizei politice.

Liderul de opoziţie Juan Guaido, recunoscut ca liderul de drept al Venezuelei de peste 50 de ţări, a invocat Constituţia în ianuarie pentru a se autoproclama preşedinte.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Medicamente camuflate în recipiente de cosmetice, depistate la vama Aeroport

Funcționarii postului vamal Aeroport Internațional Chișinău, în conlucrare cu polițiștii de frontieră, au contracarat o tentativă de transportare ilicită a preparatelor farmaceutice peste frontiera...

Ministrul Mediului va candida la funcția de vicepreședinte PAS

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a anunțat că va candida pentru funcția de vicepreședinte al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în cadrul Congresului formațiunii, unde...

VIDEO Vindeau droguri în propria locuință. Un cuplu – reținut

Polițiștii Inspectoratului Centru au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 49 de ani și a concubinei sale de 45 de ani, suspectați de...

Moldova raportează cel mai mare progres anual în procesul de integrare

Republica Moldova a înregistrat cel mai mare progres anual dintre statele candidate și este pregătită să deschidă toate cele șase clustere de capitole de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.