StiripesurseDiasporaConsilierul diplomatic al preşedintelui Macron, la Teheran marţi şi miercuri pentru...

Consilierul diplomatic al preşedintelui Macron, la Teheran marţi şi miercuri pentru a încerca să medieze o ‘dezescaladare’

Publicat:

Emmanuel Bonne, consilierul diplomatic al preşedintelui francez Emmanuel Macron, se va afla marţi şi miercuri la Teheran pentru a se întâlni cu autorităţi iraniene cu scopul de a încerca să medieze o “dezescaladare” a situaţiei legate de programul nuclear, a indicat luni preşedinţia franceză, citată de AFP, potrivit agerpres.

Bonne “se duce la Teheran pentru a aduna elementele unei dezescaladări, cu gesturi care trebuie făcute imediat înainte de 15 iulie”, a adăugat Palatul Elysee, fără alte precizări, după ce Teheranul a anunţat producerea de uraniu îmbogăţit cu cel puţin 4,5%, depăşind limita autorizată prin acordul din 2015 asupra programului său nuclear ( Joint Comprehensive Plan of Action/JCPoA).

Citește și : Teheranul cere Marii Britanii să elibereze IMEDIAT petrolierul capturat în Gibraltar

Sâmbătă seara, preşedintele francez Emmanuel Macron anunţase că vrea să “exploreze până la 15 iulie condiţiile unei reluări a dialogului cu toate părţile”.

“Suntem într-o fază foarte critică”, s-a comentat la preşedinţia franceză, “pentru că există un interes de o parte şi de alta pentru a face să crească presiunea”.


“Iranienii iau măsuri care încalcă JCPoA, dar acestea sunt foarte calibrate şi, pe de altă parte, Donald Trump este un dealmaker (negociator). Iranienii exagerează, dar nu prea mult, şi Trump pune presiune maximă, însă el exercită această politică până în momentul în care poate negocia”, potrivit aceloraşi surse.

“Important în această situaţie de criză este să se poată găsi elementele intermediare care permit să se treacă de la tensiune extremă la negociere”, a explicat aceeaşi sursă de la preşedinţia franceză. “Convorbirile preşedintelui Republicii cu (preşedintele iranian Hassan) Rouhani şi cu Donald Trump, pe de altă parte, ne dau o capacitate de manevră”, adaugă aceasta.

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a confirmat luni că Iranul a început să îmbogăţească uraniu la un nivel superior celui autorizat prin acordul încheiat în 2015 cu marile puteri.

Citește și : Statul de drept s-a prăbuşit în Venezuela sub regimul Maduro (CIJ)

Uniunea Europeană, la rândul său, a cerut “puternic Iranului să-şi înceteze activităţile contrare angajamentelor” conform acordului de la Viena, din care SUA s-au retras în mod unilateral în mai 2018, după care au restabilit sancţiunile împotriva Teheranului.

În replică, Iranul a anunţat în 8 mai că începe să se desprindă din unele angajamente ale acordului cu scopul de a forţa părţile rămase (Germania, China, Franţa, Regatul Unit şi Rusia) să îl ajute să ocolească sancţiunile americane.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.