StiripesurseȘtirile zileiMaduro se declară 'optimist' după reluarea negocierilor cu opoziția

Maduro se declară ‘optimist’ după reluarea negocierilor cu opoziția

Publicat:

Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, s-a declarat luni “optimist” după reluarea dialogului între reprezentanţi ai guvernului său şi ai opoziţiei pe insula Barbados din Caraibe, pentru a încerca să pună capăt crizei politice care zguduie ţara, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Sunt foarte optimist (…) Luni, au avut o reuniune de cinci ore şi mi se pare că, pas cu pas, cu o răbdare strategică, deschidem calea păcii”, a afirmat Nicolas Maduro într-o declaraţie la postul naţional de televiziune VTV.

Citește și: Londra își reafirmă sprijinul pentru ambasadorul său din SUA

Nicolas Maduro a subliniat că a primit un raport “promiţător” de la principalul său negociator, ministrul comunicaţiilor Jorge Rodriguez.

Preşedintele venezuelean a adăugat că a fost discutat un program în şase puncte cu o “viziune de ansamblu a ţării”, fără să ofere mai multe detalii în această privinţă.


“Dacă lucrăm cu bunăvoinţă şi nu există intervenţionism gringo (din partea SUA), sunt sigur că vor fi încheiate acorduri”, a adăugat Nicolas Maduro.

Citește și: Londra își reafirmă sprijinul pentru ambasadorul său din SUA

Delegaţiile guvernului venezuelean şi opoziţiei au ajuns luni în Barbados, insulă din Caraibe, pentru reluarea negocierilor, sub auspiciile Norvegiei.

Este a treia rundă de dialog între delegaţi ai opoziţiei şi guvernului, cu începere din mai.

Două runde de negocieri au avut loc la Oslo fără vreun rezultat notabil. În runda a doua, reprezentanţii au purtat pentru prima dată discuţii directe.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.