StiripesurseDiasporaLorenzo Fontana, noul ministru al afacerilor europene al Italiei

Lorenzo Fontana, noul ministru al afacerilor europene al Italiei

Publicat:

Lorenzo Fontana, un catolic ultraconservator membru al partidului de extremă dreapta Liga, condus de vicepremierul Matteo Salvini, va fi noul ministru al afacerilor europene al Italiei, transmite dpa, potrivit agerpres.

Şeful guvernului de la Roma, Giuseppe Conte, a anunţat miercuri că Lorenzo Fontana, care deţinea până acum funcţia de ministru al familiei, va fi învestit miercuri, la ora locală 18.00 (16.00 GMT).

Citește și: Bazele americane sunt în raza de acțiune a rachetelor iraniene

Fontana îi succede economistului eurosceptic Paolo Savona, devenit preşedinte al agenţiei italiene de supraveghere bursieră CONSOB.

Numirea lui Fontana reprezintă o victorie politică pentru vicepremierul Salvini, care şi-a întărit considerabil puterea prin victoria netă în alegerile europene din mai.


Fontana, în vârstă de 39 de ani, a fost membru al Parlamentului European între 2009 şi 2018. În Italia, este cunoscut pentru luările de poziţie controversate anti-avort şi anti-gay.

El a rostit discursul principal la Congresul Mondial al Familiilor din luna martie, desfăşurat în oraşul său, Verona.

Anul trecut, asociaţii pentru promovare drepturilor persoanelor LGBT l-au criticat pe Fontana pentru afirmaţia că, în ce-l priveşte, familiile cu părinţi de acelaşi sex ‘nu există din punct de vedere legal’.

Citește și: Ani grei de închisoare pentru o fostă diplomată americană. A vândut chinezilor informații clasificate!

‘Sunt catolic, nu ascund acest lucru. Şi de aceea spun că o familie este un grup în care un copil are o mamă şi un tată’, a adăugat el pentru Corriere della Sera.

În urma numirii lui Fontana ca ministru al afacerilor europene, funcţia sa actuală va fi preluată de Alessandra Locatelli, 42 de ani, parlamentară din partea Ligii, care va fi învestită tot miercuri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

Fiscul va primi mai multe informații despre conturile moldovenilor din străinătate

Republica Moldova se pregătește să extindă schimbul automat de informații fiscale cu alte state, inclusiv prin raportarea unor categorii noi de active financiare, precum...

O moldoveancă a fost găsită MOARTĂ în Italia

O tânără de 25 de ani, originară din Republica Moldova, a fost găsită moartă în locuința sa din Torino, Italia, după ce apropiații nu...

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.