StiripesurseSintezeJavad Zarif: Iranul va face un nou pas pe calea dezangajării...

Javad Zarif: Iranul va face un nou pas pe calea dezangajării din acordul nuclear din 2015

Publicat:

Iranul va face un nou pas pe calea dezangajării din acordul nuclear din 2015, a declarat sâmbătă ministrul de externe iranian, Mohammad Javad Zarif, fără a da detalii, potrivit agenţiei parlamentare de ştiri ICANA, transmite Reuters, scrie agerpres.

Iranul a spus în mod repetat că îşi va reduce în etape angajamentul faţă de acordul nuclear şi că se poate chiar retrage din pact dacă ţările semnatare rămase nu găsesc modalităţi de a-i proteja economia de sancţiunile impuse de Statele Unite.

Citește și : Kristalina Georgieva, candidatul european pentru conducerea FMI

SUA au ieşit din acord anul trecut.

“În situaţia actuală va fi implementat al treilea pas în reducerea angajamentelor” din acordul nuclear, a spus el.


“Am spus că, dacă (acordul) nu este complet implementat de ceilalţi, atunci şi noi îl vom implementa în aceeaşi manieră incompletă. Şi, desigur, toate acţiunile noastre au fost în cadrul (acordului)”.

Luna trecută, Iranul a ameninţat că va reporni centrifuge dezactivate şi va creşte îmbogăţirea uraniului până la o puritate de 20%, acţiune prin care se îndepărtează de acordul nuclear.

Oficiali iranieni au spus că toate acţiunile Teheranului în sensul reducerii angajamentelor sale faţă de acordul nuclear sunt reversibile atâta timp cât semnatarii rămaşi îşi respectă angajamentele.

Temerile unui război în Orientul Mijlociu cu repercusiuni globale au crescut de când preşedintele american, Donald Trump, s-a retras anul trecut din acordul semnat în 2015 şi a reimpus o serie de sancţiuni menite să determine Teheranul să acorde concesii de securitate mai largi.

Citește și : Trump, după teste cu rachete efectuate de Coreea de Nord: Liderul Kim nu vrea să mă dezamăgească

Statele Unite au impus, miercuri, sancţiuni împotriva şefului diplomaţiei iraniene însuşi, interzicând orice tranzacţie cu acesta şi îngheţând toate proprietăţile sau activele pe care Mohammad Javad Zarif le-ar deţine în SUA, deşi ministrul, care a studiat în Statele Unite, a spus că nu deţine bunuri în afara Iranului.

El a adăugat la un eveniment caritabil vineri seara că este mândru să fie sancţionat de America pentru apărarea drepturilor poporului iranian, a raportat agenţia de ştiri IRIB.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.