StiripesurseDiasporaUniunea Europeană nu vrea să între în jocul lui BoJo: Un...

Uniunea Europeană nu vrea să între în jocul lui BoJo: Un Brexit ‘no deal’ este o manevră tactică

Publicat:

Uniunea Europeană se pregăteşte de discuţii dificile cu Boris Johnson, conştientă de faptul că premierul britanic este pregătit să retragă Regatul Unit din UE fără acord şi mizează pe teama de această ieşire pentru a diviza cele 27 de ţări membre, au explicat marţi numeroşi responsabili europeni, citaţi de France Presse, scrie agerpres.

“Mai bine să fii pregătit pentru un ‘no deal’, pentru că Boris Johnson este credibil cu această ameninţare”, a avertizat un diplomat de rang înalt, după ce a fost informat despre discuţiile de săptămâna trecută între David Frost, consilier al lui Boris Johnson, şi înalţi oficiali ai UE.

Citește și : Specialiştii anunţă punctul culminant al topirii gheţii din Groenlanda

“El va încerca să mizeze pe teama de un ‘no deal’ pentru a încerca să-i divizeze pe europeni. Pentru moment, unitatea Celor 27 rezistă, dar va trebui să vedem ce va urma”, a subliniat acesta.

“Întrebarea este: cine va ceda primul? Pentru că Boris Johnson urmează o logică politică, ce constă în a se menţine la putere”, a adăugat înaltul diplomat citat.


“Este evident că ‘no deal’ este o manevră tactică. Îmi pare rău, dar aceasta nu va merge”, a reacţionat pe Twitter europarlamentara conservatoare poloneză Danuta Huebner, membră a grupului pentru Brexit în Parlamentul European.

Europenii aşteaptă să cunoască intenţiile noului premier britanic.

“Jean-Claude Juncker este disponibil dacă Boris Johnson doreşte să discute şi să-şi clarifice poziţia personal sau prin telefon”, a asigurat marţi Annika Breidthardt, o purtătoare de cuvânt a preşedintelui Comisiei Europene.

Consilierul premierului britanic, David Frost, s-a întâlnit săptămâna trecută la Bruxelles cu colaboratori ai negociatorului UE, Michel Barnier, şi cu membri ai cabinetului Jean-Claude Juncker.

“El a venit să ceară abolirea ‘backstop’-ului irlandez”, această ‘plasă de siguranţă’ prevăzută în acordul de retragere încheiat în noiembrie 2018 între Theresa May şi Bruxelles, care prevede un ‘teritoriu vamal unic’ înglobând UE şi Regatul Unit, au relatat interlocutori ai AFP.

“Aceasta este precondiţia enunţată de Boris Johnson pentru orice discuţie şi nu este acceptabilă pentru Cei 27”, a subliniat unul dintre ei.

“Nu vedem pentru ce Uniunea Europeană i-ar oferi lui Johnson ceea ce i-a refuzat Theresei May, pentru care avea o anume simpatie”, a spus un diplomat european.

Citește și : SUA nu renunţă la ideea rachetelor dispuse în Asia. Şeful Pentagonului aduce noi precizări

Una dintre opţiunile posibile, potrivit acestui diplomat, ar fi ca Londra să accepte ca Irlanda de Nord să devină graniţa cu restul Regatului Unit, dar ar trebui pentru aceasta să convingă DUP, aliatul nord-irlandez ai cărui cei zece parlamentari le permit conservatorilor să deţine încă majoritatea cu un vot în Camera Comunelor.

“Nu se va petrece nimic înaintea summitului G7 care se va desfăşura la sfârşitul lunii august la Biarritz, în Franţa”, a pronosticat acesta. O reuniune pregătitoare ar putea fi organizată chiar înainte între Michel Barnier şi ministrul britanic pentru Brexit, Stephen Barclay, dar nimic nu a fost convenit încă, a asigurat Comisia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.