StiripesurseȘtirile zileiTrei medici ai misiunii ONU în Libia au fost uciși în...

Trei medici ai misiunii ONU în Libia au fost uciși în urma unei explozii – Guterres condamnă atacul

Publicat:

Secretarul general al ONU Antonio Guterres a condamnat atacul cu maşină capcană produs sâmbătă în oraşul Benghazi din estul Libiei în care şi-au pierdut viaţa trei medici angajaţi ai Naţiunilor Unite, informează dpa şi Reuters, potrivit agerpres.

Antonio Guterres a condamnat acest atac “în termenii cei mai fermi”, conform unei declaraţii dată publicităţii de purtătorul său de cuvânt Stephane Dujarric.

Citește și : Donald Trump susține că Kim Jong-un i-a transmis că vrea o nouă întrevedere în viitorul apropiat

Oficialul Naţiunilor Unite nu a oferit detalii suplimentare despre atacul produs în faţa unui mall şi al unei bănci din Benghazi, soldat şi cu rănirea a trei persoane.

“Secretarul general cheamă toate părţile să respecte armistiţiul în timpul Eid al Adha şi să se întoarcă la masa negocierilor pentru a urmări viitorul paşnic pe care poporul Libiei îi merită”, conform sursei citate.


În jurul orei la care s-a produs explozia, mareşalul Khalifa Haftar, comandantul Armatei Naţionale Libiene, a anunţat o încetare a operaţiunilor militare timp de 48 de ore pe perioada celebrării Eid al-Adha, Sărbătoarea musulmană a Sacrificiului care începe sâmbătă.

La solicitarea Franţei, Consiliul de Securitate al ONU urma să se întâlnească în cursul zilei de sâmbătă pentru a discuta despre ultimele evenimente din Libia.

Citește și : Partidul britanic UKIP şi-a ales al şaselea lider din ultimii trei ani

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.