StiripesurseDiasporaJohn Bercow promite să-l împiedice pe Boris Johnson să ocolească Parlamentul...

John Bercow promite să-l împiedice pe Boris Johnson să ocolească Parlamentul în vederea unui Brexită fără acord

Publicat:

Preşedintele Camerei Comunelor John Bercow intenţionează să-l împiedice pe premierul Boris Johnson să ocolească Parlamentul şi să scoată Regatul Unit din Uniunea Europeană (UE) fără acord (”no deal”), scria în ediţia de miercuri The Telegraph, relatează Reuters, potrivit news.ro .

John Bercow a declarat în Scoţia că parlamentarii pot împidica un Brexit fără acord, la sfârşitul lui octombrie, şi a subliniat că va lupta ”cu fiecare os din corpul” său împotriva oricărei tentative de ocolire sau suspendare a Parlamentului în vederea unui Brexită fără acord.

Citește și : Ayatollahul Ali Khamenei l-a primit pe purtătorul de cuvânt al rebelilor houthi din Yemen

”Nu putem închide Parlamentul, noi suntem o societate democratică”, a declarat Bercow în marja unui festival la Edinburgh, potrivit cotidianului.

”Parlamentul îşi va face auzită vocea, iar nimeni nu va reuşi, în ceea ce mă priveşte, să oprească acest lucru”, a declarat speakerul Camerei inferioare a Parlamerntului britanic, în vârstă de 56 e ani, care a votat “Remain” în referendumul din 2016, scrie Reuters.


Johnson a promis că regatul va părăsi cea mai mare piaţă comercială din lume de Halloween, cu sau fără un acord, însă majoritatea parlamentarilor resping un ”no deal”.

Ei studiază ce proceduri parlamentare pot fi folosite în vederea împiedicării unui Brexit fără acord, iar în iulie au susţinut propuneri în acest sens.

Citește și : Opozanţii Brexitului ‘colaborează’ cu Uniunea Europeană (Boris Johnson)

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.