StiripesurseȘtirile zileiAmbasadorul George Cristian Maior i-a încurajat pe specialiştii români să menţină...

Ambasadorul George Cristian Maior i-a încurajat pe specialiştii români să menţină o strânsă legătură cu ţara şi să sprijine parteneriatul României cu SUA

Publicat:

Ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior, efectuează în perioada 7-10 noiembrie 2017, o vizită în statele Oregon şi Washington, cuprinzând întâlniri la nivel economic dedicate atragerii de investiţii americane în România, la nivelul administraţiei locale, a mediului academic şi universitar, dar şi cu reprezentanţi ai comunităţii româno-americane, informează ambasada României la Washington, potrivit agerpres .

În contextul vizitei, ambasadorul George Cristian Maior a avut o întrevedere cu specialişti în domeniul IT de origine româna din cadrul companiei Intel, la unul dintre sediile producătorului american de componente IT din Portland, Oregon. Ambasadorul român a apreciat prezenţa Intel în România, la Galaţi şi Timişoara, ca fiind importantă din punct de vedere al volumului activităţii desfăşurate, menţionând totodată oportunităţile de investiţii în domeniul IT care există în ţara noastră.

Ambasadorul George Cristian Maior i-a încurajat pe specialiştii români să menţină o strânsă legătură cu ţara şi să sprijine parteneriatul României cu SUA prin implicarea activă în viaţa comunităţilor din care fac parte, putând astfel contribui la îndeplinirea unor obiective comune importante, inclusiv accederea în programul Visa Waiver.

De asemenea, şeful misiunii diplomatice a României la Washington DC s-a întâlnit cu reprezentanţii comunităţii româno-americane din Portland şi împrejurimi şi cu conducerea asociaţiei Romanian – American Society, organizatorul reuniunii, având o întrevedere şi cu primarul oraşului Portland, Ted Wheeler.

Pe parcursul discuţiei, ambasadorul român a accentuat faptul ca în zona metropolitană Portland există o comunitate româno-americană activă, care include mulţi specialişti IT, antreprenori şi cercetători, arătând că această comunitate, care menţine legături puternice cu România, constituie o bază solidă pentru dezvoltarea de proiecte bilaterale în beneficiul ambelor ţări. A încurajat participarea companiilor din zona Portland în proiecte comerciale şi de investiţii în România, precum şi lansarea unor misiuni economice la nivelul statului american.


O iniţiativa de interes comun o reprezintă demersul de înfrăţire a oraşelor Portland şi Iaşi, în cadrul programului Sister Cities.

La rândul sau, primarul Ted Wheeler şi-a exprimat aprecierea deosebită pentru contribuţia comunităţii româno-americane la viaţa economică şi socială a regiunii, precum şi deschiderea totală către proiecte comune de cooperare.

George Cristian Maior a susţinut şi o prelegere la Portland State University pe tema cooperării strategice între România şi SUA pe flancul estic al NATO, reliefând faptul că România poate fi considerată, în mod obiectiv, cel mai solid aliat al SUA din regiune, atât din punct de vedere al excelentei relaţii bilaterale, cât şi în ceea ce priveşte capabilităţile proprii, stabilitatea politică internă şi anvergura economică.

Ambasadorul român a subliniat că, în contextul actualelor provocări de securitate din zona extinsă a Mării Negre, întărirea capacităţii de apărare şi descurajare a Alianţei Nord-Atlantice este o necesitate vitală, iar elementul central al acestui efort îl reprezintă intensificarea prezenţei americane în regiune. La rândul său, România îşi asumă în mod concret responsabilităţile unui aliat de încredere, prin dezvoltarea şi extinderea propriilor capabilităţi naţionale. În acelaşi timp, ţara noastră continuă să promoveze, în cadrul UE, consolidarea relaţiei transatlantice şi asigurarea deplinei compatibilităţi cu NATO în domeniul securităţii şi apărării.

George Cristian Maior a arătat că, deşi un dialog constructiv şi pragmatic cu Rusia este în interesul tuturor părţilor, acest lucru nu poate fi realizat decât în condiţii de reală deschidere, egalitate şi deplină respectare a normelor şi principiilor dreptului internaţional.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Efectele restricțiilor impuse copiilor pe rețelele sociale. Unde au fost blocate platformele și unde ‘a eșuat’ interdicția

Mai multe țări au interzis reţelele sociale pentru copiii sub 16 ani, blocându-le accesul la platforme precum TikTok, YouTube, Instagram şi Facebook. Dar, în...

Frankfurt este singurul aeroport din Europa inclus în topul celor mai frumoase aeroporturi din lume în 2026, potrivit Prix Versailles

Lista celor mai frumoase aeroporturi din lume pentru 2026 a fost publicată de Prix Versailles, iar dintre cele șapte terminale selectate, doar unul este...

Trump spune că Ormuz este ‘larg deschisă’, dar poate fi garantată siguranța navelor?

Acordul dintre Statele Unite și Iran a pus capăt blocajului din Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime ale lumii. Președintele american...

Parlamentul European condamnă incursiunile dronelor rusești în UE. Solidaritate cu România și statele baltice

Parlamentul European a condamnat, joi, incursiunile dronelor rusești pe teritoriul Uniunii Europene și a avertizat că acestea fac parte dintr-o strategie mai amplă de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.