StiripesurseSintezeSI a provocat pagube de peste 100 miliarde de dolari economiei...

SI a provocat pagube de peste 100 miliarde de dolari economiei şi infrastructurii

Publicat:

Premierul irakian Haider al-Abadi a estimat sâmbătă la ‘peste 100 miliarde de dolari’ pagubele provocate de gruparea Statul Islamic (SI) în cei trei ani de ocupaţie jihadistă asupra unor mari teritorii din ţară, transmite AFP. 

‘Pagubele ocupaţiei Statului Islamic asupra oraşelor irakiene se ridică deja la peste 100 miliarde de dolari’, a afirmat Abadi, cu prilejul unei vizite la Kerbala, oraş sfânt al şiiţilor, unde vineri s-a încheiat un important pelerinaj.

‘Şi nu este vorba aici decât de pagubele provocate economiei şi infrastructurilor’, a explicat el.

Statul Islamic a cucerit în 2014 aproape o treime din teritoriul irakian, la nord şi la vest de Bagdad, unde a distrus o parte din vestigiile Mesopotamiei antice.

La Mosul, al doilea oraş al ţării, jihadiştii au jefuit tezaure preislamice, au dinamitat emblematica moschee al-Nouri şi minaretul acestuia înclinat, datând din secolul al XII-lea, şi au dat foc bibliotecii principale.


Luptele pentru alungarea SI au distrus mari părţi din oraşele pe acesta le ocupase. Costul total al reconstrucţiei în Irak a fost estimat între 700 şi 1.000 miliarde de dolari.

Sâmbătă, trupele irakiene au lansat o amplă operaţiune vizând recucerirea ultimei localităţi din mâinile jihadiştilor, Rawa, precum şi ‘curăţarea zonelor deschise din deşertul’ din vestul ţării, a declarat premierul Abadi, care este şi comandantul-şef al armatei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.