StiripesurseDiasporaTurcia se pregăteşte să scufunde una dintre cele mai vechi aşezări...

Turcia se pregăteşte să scufunde una dintre cele mai vechi aşezări de pe Pământ pentru a construi un baraj

Publicat:

Hasankeyf este una dintre cele mai vechi aşezări locuite continuu de pe Pământ, datând de acum 12.000 de ani şi care deţine sute de peşteri, biserici şi morminte. Însă această bijuterie istorică va dispărea curând; cele mai multe dintre aşezări urmând să fie inundate, consecinţă a barajului hidroelectric Ilsu, construit în aval de râul Tigru, potrivit The Guardian, potrivit news.ro .

Lucrările de construcţie a barajului şi a hidrocentralei sale au început în 2006 iar Hasankeyf va fi disctrus curând, în ciuda opoziţiei rezidenţilor şi organizaţiilor de mediu care vor să-l salveze.

Citește și : Israelul este sigur că americanii îşi vor păstra politica de sancţiuni împotriva Iranului

Guvernul turc le-a dat termen locuitorilor ca până la 8 octombrie să evacueze zona.

O încercare de a contesta proiectul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pe motiv că ar dăuna patrimoniului cultural al ţării, nu a avut succes.


Prima dată conceput în anii ’50, proiectul barajului a fost mult timp controversat. După finalizare, va fi cel de-al patrulea cel mai mare baraj din Turcia. Se anticipează să genereze 4.200 de GW de electricitate anual, dar cu un cost uriaş.

Proiectul prevede inundarea a 199 de aşezări din zonă, sute de peşteri făcute de om şi sute de situri istorice şi religioase. Militanţii au avertizat că 80.000 de persoane vor fi strămutate.

Ei au avertizat şi cu privire la deteriorarea teribilă a mediului înconjurător, precizând că biodiversitatea va avea de suferit şi că numeroase specii vulnerabile şi pe cale de dispariţie sunt ameninţate de construcţia barajului.

Hasankeyf a făcut parte din culturi diferite de-a lungul istoriei, inclusiv din vechea Mesopotamie, Bizanţ, imperiile arab şi otoman.

Asirieni, romani, selgiucizi au trecut pe aceste teritorii, lăsând moştenire un patrimoniu excepţional, într-un sit care atrage turişti pentru miile de peşteri încă locuite până în anii 1970.

Doar opt monumente istorice – inclusiv un turn din ceea ce se spunea a fi cea mai veche universitate din lume, jumătate dintr-o veche poartă romană către oraş şi hamamul pentru femei care datează în jurul anului 1400 – au fost salvate de la Hasankeyf. Piesele au fost mutate la 3 km depărtare şi acum stau pe o câmpie vastă.

Citește și : Doi minori acuzaţi pentru provocarea incendiilor de vegetaţie din Australia

În mai 2017, un mormânt de secol XV, a fost mutat pentru a face loc barajului. Monumentul Zeynel Bey, de 1.100 de tone, a fost ridicat pe o platformă cu roţi.

Autorităţile turce au interzis protestele, împiedicându-i astfel pe locuitori să lupte pentru a opri barajul.

“Dacă protestăm, ne duc la închisoare”, a spus Ridvan Ayhan care s-a născut într-una dintre peşterile din Hasankeyf, membru activ al “Iniţiativei de a păstra Hasankeyf viu”, fondată în 2006. “Nu există niciun fel de democraţie aici. Dacă ar fi fost democraţie, poate că am fi putut face ceva”. El a mai spus că a fost arestat în 2012.

Guvernul a construit un “nou Hasankeyf” pentru 700 de gospodării, la trei kilometri de istoricul oraş pentru a-i reloca pe locuitori înainte de 8 octombrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.