StiripesurseDiasporaCandidatul Belgiei la Comisia Europeană, acuzat de corupţie

Candidatul Belgiei la Comisia Europeană, acuzat de corupţie

Publicat:

Candidatul Belgiei pentru un post de comisar european, ministrul de externe

, face obiectul unor cercetări preliminare legate de spălare de bani în Republica Democratică Congo, au indicat autorităţile belgiene şi două cotidiane, citate duminică de Reuters, potrivit agerpres.

Acuzaţiile în acest sens au fost lansate de un fost membru al serviciilor secrete belgiene, a menţionat sâmbătă seara procuratura ţării, fără a da alte detalii.

Citește și : British Airways anulează sute de zboruri din 27 septembrie înainte de următoarea grevă a piloţilor

Ancheta, dezvăluită iniţial de ziarele L’Echo şi De Tijd şi aflată într-o fază incipientă, are loc în contextul în care Reynders candidează pentru postul de comisar al Uniunii Europene pentru justiţie, al cărui titular este responsabil cu garantarea statului de drept în întregul bloc comunitar.


În ce-l priveşte, Didier Reynders a declarat pentru agenţia de presă belgiană Belga, preluată de AFP, că “nu are cunoştinţă” de o astfel de anchetă şi a precizat că i-a cerut avocatului său să-i “apere drepturile” şi să “dezmintă alegaţiile” publicate de media.

“E vorba fără îndoială de o înscenare provenită de la acelaşi răuvoitor care încearcă într-una să facă rău”, a spus la rândul său purtătorul de cuvânt al candidatului belgian, John Hendricks.

Citește și : Producţia de petrol a Arabiei Saudite, afectată de un atac cu drone lansat de rebelii yemeniţi houthi

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.