StiripesurseȘtirile zileiCel puţin 20 de morţi în revoltele din provincia indoneziană Papua

Cel puţin 20 de morţi în revoltele din provincia indoneziană Papua

Publicat:

Cel puţin 20 de persoane au fost ucise în noi revolte care au izbucnit luni în Papua, provincie indoneziană afectată de violenţe de la jumătatea lunii august, a anunţat armata, citată de AFP, potrivit agerpres.

“Majoritatea au murit într-un incendiu”, a declarat un purtător de cuvânt militar, Eko Daryanto. “Bilanţul ar putea să crească, pentru că numeroase persoane au fost blocate în magazine în flăcări”, a adăugat el.

Citește și : UK: Curtea Supremă anunță decizia privind suspendarea parlamentului

După incidente rasiste împotriva populaţiei melaneziene, manifestaţii şi revolte soldate uneori cu victime s-au succedat în Papua de pe 19 august şi au dus la relansarea apelurilor la organizarea unui referendum pentru independenţă.

Luni, 16 persoane au fost ucise în oraşul Wamena, unde mai multe sute de persoane au participat la o manifestaţie în cursul căreia clădiri publice şi alte imobile au fost incendiate, au anunţat autorităţile.


Dintre victime, 13 persoane nu erau din Papua, a precizat purtătorul de cuvânt militar. Un soldat şi trei civili au murit la Jayapura, capitala provinciei, unde au avut loc ciocniri între forţele de securitate şi protestatari care aruncau cu pietre. Soldatul a fost omorât de cei care aruncau cu pietre, a adăugat el.

Circa 300 de persoane au fost arestate, a adăugat Daryanto, care a mai precizat şi că 65 de persoane au fost rănite.

Studenţii s-au adunat dimineaţă în faţa unei universităţi din Jayapura pentru o manifestaţie împotriva rasismului. Aceştia au avut însă ciocniri cu poliţia, care a recurs la tiruri de somaţie pentru a-i muta pe studenţi într-un alt loc, potrivit unui jurnalist al AFP.

La Wamena, mai multe clădiri şi magazine au fost incendiate, a constatat un alt corespondent al AFP.

Sute de liceeni şi studenţi s-au adunat pentru a protesta împotriva unor afirmaţii rasiste care ar fi fost postate de un profesor pe reţelele sociale. Poliţia a dezminţit existenţa acestor afirmaţii rasiste, vorbind despre o “intoxicare”.

Citește și : Un bărbat de etine romă a fost arestat pentru că și-a vândut fiicele în Italia

Anterior, un purtător de cuvânt al poliţiei, Dedi Prasetyo, a declarat că autorităţile “au luat măsuri pentru a împiedica revoltele să ia amploare”.

Serviciile de internet au fost parţial sistate în regiune, iar aeroportul din Wamena a fost închis, ceea ce a provocat anularea a circa 20 de zboruri, potrivit media locale.

De pe 19 august numeroase localităţi din Papua s-au confruntat cu manifestaţii, unele degenerând în revolte cu clădiri incendiate şi înfruntări cu forţele de ordine.

Tulburările au început drept reacţie la incidente rasiste care au vizat studenţi din Papua la Surabaya, al doilea cel mai mare oraş indonezian de pe insula Java. În consecinţă, au reapărut solicitările privind un referendum pentru independenţă.

Bilanţul violenţelor de până luni a făcut obiectul unor informaţii contradictorii. Potrivit guvernului, cinci civili şi un soldat au fost ucişi, însă media locale şi grupurile separatiste evocă mai multe victime.

Săptămâna trecută, trei persoane, printre care un adolescent şi un copil, au fost ucise în districtul Puncak, din provincia Papua de Vest, în cursul unui schimb de focuri între forţele armate şi separatişti, potrivit armatei.

Papua se confruntă sporadic cu o rebeliune pentru independenţă împotriva guvernului indonezian, care a preluat controlul acestei regiuni bogate în resurse naturale în anii 1960, după colonizarea olandeză.

Partea orientală a insulei este ocupată de Papua Noua Guinee, stat independent din 1975.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Corul filorus: Dodon, Tarlev și Furtună cer reluarea dialogului cu Gazprom

Fostul președinte Igor Dodon a participat la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg, unde a pledat pentru apropierea Republicii Moldova de Federația Rusă...

Moldova va adera la Convenția internațională privind reciclarea sigură și ecologică a navelor

Republica Moldova va adera la Convenția internațională de la Hong Kong privind reciclarea sigură și ecologică a navelor. Proiectul de lege care prevede acest...

Popândăii au ajuns la Grădina Zoologică

La Grădina Zoologică din Chișinău pot fi vizitați noi locatari – popândăii, care s-au mutat recent într-un spațiu special amenajat pentru ei. Potrivit administrației Grădinii Zoologice,...

Organizația Meteorologică Mondială avertizează: „Pregătiți-vă pentru o revenire iminentă a fenomenului El Niño”

Națiunile Unite au avertizat că lumea trebuie să se pregătească pentru revenirea iminentă a fenomenului El Niño și a fenomenelor meteorologice extreme pe care...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.