StiripesurseDiasporaConsiliul Europei cere Ungariei mai multe eforturi pentru prevenirea traficului de...

Consiliul Europei cere Ungariei mai multe eforturi pentru prevenirea traficului de copii

Publicat:

Ungaria trebuie să depună mai multe eforturi pentru a preveni traficul de copii, inclusiv printre migranţi şi solicitanţi de azil, indiferent dacă este vorba de prostituţie sau de exploatare prin muncă, a cerut vineri un grup de experţi ai Consiliului Europei, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Autorităţile ungare trebuie să îşi intensifice eforturile de prevenire a traficului de copii, în special prin sensibilizarea şi instruirea personalului care lucrează cu copii”, afirmă Consiliul Europei într-un raport de evaluare făcut public la Strasbourg.

Citește și: SUA trimit 200 de militari și baterii Patriot în Arabia Saudită

Este vorba de asemenea de a-i sensibiliza “pe copiii înşişi, inclusiv pe copiii plasaţi în instituţii, în legătură cu riscurilor de trafic şi cu securitatea online”, se precizează în document.

GRETA – grup de experţi care monitorizează punerea în aplicare a Convenţiei Consiliului privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane – cere Ungariei “să abroge legile care permit aplicarea de amenzi, sau chiar a unor pedepse cu închisoarea, copiilor care se prostituează”.


Aceştia, subliniază experţii, trebuie consideraţi de către poliţişti drept “victime potenţiale ale traficului, şi nu delicvenţi”.

Consiliul Europei cere de asemenea Budapestei “să identifice mai bine potenţialele victime ale traficului în rândul migranţilor şi solicitanţilor de azil, inclusiv în zonele de tranzit”.

Citește și: Aproape jumătate dintre austrieci vor limitarea drepturilor pentru musulmani

Grupul de experţi face apel la autorităţile ungare să depună “eforturi suplimentare pentru a identifica în mod proactiv” victimele, inclusiv cele ale traficului “în scopuri de exploatare pentru muncă”.

Raportul Consiliului Europei notează totuşi “progresele” realizate din 2015, prin crearea de “noi centre de sprijin pentru victimele infracţiunilor” sau prin “noile dispoziţii privind protecţia martorilor şi a victimelor” introduse în Codul de procedură penală.

Convenţia Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane a intrat în vigoare în 2008 şi se aplică deja în 46 de ţări din Europa.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.