StiripesurseSintezeBilanțul protestelor violente din Irak a ajuns la 73 de morți

Bilanțul protestelor violente din Irak a ajuns la 73 de morți

Publicat:

Şaptezeci şi trei de persoane, în mare majoritate manifestanţi, au fost ucise şi peste 3.000 au fost rănite în ultimele patru zile în timpul unei mişcări de protest în Irak, indică cel mai recent bilanţ publicat sâmbătă de comisia guvernamentală pentru drepturile omului irakiană, transmite AFP, potrivit agerpres.

Cel puţin şase poliţişti figurează printre persoanele ucise în cursul manifestaţiilor antiguvernamentale la Bagdad şi în mai multe regiuni majoritar şiite din sudul Irakului.

Citește și : Erdogan ordonă liderilor AKP să utilizeze automobile Volkswagen Passat

Într-un comunicat, comisia guvernamentală pentru drepturile omului a menţionat că aproximativ 500 de persoane au fost arestate, dar o mare parte dintre ele au fost eliberate.

De la începutul mişcării de protest contra corupţiei, şomajului şi deteriorării serviciilor publice, manifestanţii au ieşit pe străzi în număr mare.


Vineri, influentul lider şiit Moqtada Sadr a cerut demisia guvernului condus de Adel Abdel Mahdi, care le ceruse demonstranţilor să dea dovadă de răbdare.

Citește și : Un sirian, arestat și deferit justiţiei libaneze pentru comunicaţii cu Israelul

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.