StiripesurseDiasporaMacron acuză o 'criză politică' în UE: 'Nu trebuie să o...

Macron acuză o ‘criză politică’ în UE: ‘Nu trebuie să o lăsăm să se instaleze şi să se dezvolte’

Publicat:

Preşedintele francez Emmanuel Macron a acuzat vineri o “criză politică” pe care nu trebuie “să o lăsăm să se dezvolte”, după respingerea de către eurodeputaţi a lui Sylvie Goulard, candidata Franţei la un post de comisar european, informează AFP, potrivit agerpres.

“Trăim un moment al Europei extrem de important şi de sensibil. Există o nouă Comisie, un nou Parlament European care se instalează şi înfruntă amândouă o criză politică pe care nu trebuie să o lăsăm să se instaleze şi să se dezvolte”, a afirmat Emmanuel Macron.

Citește și : Unitatea specială a GRU 29155 există, chiar dacă Kremlinul neagă

“Cred că este indispensabil să avem o Comisie puternică, care să poată sprijini proiecte ambiţioase”, a pledat el în cadrul unei conferinţe de presă de la Paris, alături de premierul ungar Viktor Orban.

Deputaţii europeni i-au dat o lovitură joi preşedintelui francez, respingând-o din motive etice pe candidata sa la Comisia Europeană, Sylvie Goulard, vizată de o anchetă judiciară în Franţa, notează AFP.


Este pentru prima dată când un candidat propus de Franţa pentru un post de comisar este respins de Parlamentul European.

Macron a pus responsabilitatea alegerii candidatei franceze asupra preşedintei noii Comisii Europene, germana Ursula von der Leyen.

Citește și : Giuliani avertizează din nou că va face dezvăluiri despre presupuse afaceri ilegale în România ale familiei Biden

Preşedintele francez, pentru care Europa este o prioritate, vrea înainte de toate, aşa cum a precizat el joi, să salveze mandatul promis lui Sylvie Goulard pentru Franţa, un portofoliu vast pentru piaţa internă, care cuprinde politica industrială şi sectoarele digital, de apărare şi spaţial.

Parlamentul European trebuie să voteze întreaga echipă a noii comisii pe 23 octombrie, pentru ca aceasta să-şi poată începe mandatul pe 1 noiembrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.